De Izvorul Tămăduirii se petrec minuni la Tulcea. Pelerinaj la izvoarele de leac în zi de mare sărbătoare

Credincioşii din Tulcea merg de Izvorul Tămăduirii, la izvoarele de leac cu credinţa că apa are puteri tămăduitoare asupra trupului, dar mai ales asupra sufletului.

În judeţul Tulcea există mai multe astfel de izvoare de leac : fântâna de leac de lângă Măcin, Pomul dorinţelor de lângă Războieni şi Izvorul de leac ce curge lângă Nicolae Bălcescu, spun reprezentanţii Muzeului de Etnografie Tulcea.
 

Fântâna de leac

Povestea spune că în urmă cu mulţi ani, pe tărâmurile Măcinului trăia un cioban bătrân şi bogat. Pentru a-l face fericit, Dumnezeu i-a dat la bătrâneţe o fată. Nu după mult timp fetiţa rămase orfană întâi de tată şi apoi de mamă. Ultimile cuvinte ale bătrânei către odorul ei scump au fost: „Să fii mamă cuminte şi cu credinţă în Dumnezeu, singurul tău sprijin». După moartea mamei sale, fata urmă cu sfinţenie povaţa. Pe stradă nu ieşea decât foarte rar. De vorbit nu stătea cu nimeni, iar copiii de seama ei o priveau cu teamă. Satul o poreclise „sfânta lui Stroe“.

Într-o vară secetoasă, frigurile secerau pe capete copiii satului. Oamenii cei păcătoşi începură să se gândească serios şi prin posturi şi rugăciuni să se roage lui Dumnezeu. Totul era fără rezultat. Unul din săteni atribui vina acestui blestem fiicei lui Stroe, care nu împlinise încă 18 ani. Toţi strigară în cor: „Da, fiica lui Stroe este cauza, ea este vrăjitoarea!“ Seara, când cocoşii fac a doua strigare, trei ţărani s-au strecurat în casa lui Stroe, au tăbărât asupra tinerei fete pe care au legat-o şi au dus-o la marginea satului, unde au omorât-o şi au îngropat-o. A doua zi dimineaţa, din locul unde a fost îngropată fiica lui Stroe, a ţâşnit un izvor, cu apă rece şi limpede, cu darul miraculos de a vindeca pe toţi cei bolnavi ce se vor spăla cu apa lui. Povestea a fost scrisă de N. C. Munteanu Sculeni, în monografia „Măcinul şi împrejurimile sale“.

Pomul dorinţelor

Copacul se găseşte în ţinutul pitoresc din apropierea satului Războieni. Solitar, el creşte în locul unde izvorăşte un pârâu. Conotaţia deosebită atribuită copacului a fost completată  în acest caz de funcţia acestui pârâu de Izvor al Tămăduirii. Pe plan local există credinţa că, dacă legi un obiect personal de ramurile acestui copac, eşti ferit de boli.

La Războieni însă, copacul dorinţelor nu ar fi putut exista fără Izvorul Tămăduirii. Speranţa vindecării cu ajutorul apei sfinţite în vinerea din Săptămâna Luminată este exprimată simplu prin legarea bucăţilor de material de arbore. O formă similară de adorare sacră a arborelui apare şi la populaţia musulmană, pe dealurile Babadagului.
 

Izvorul de leac

Bătrânii povestesc că aici, lângă acest izvor, acum sute de ani a adormit un copil mut. A visat peste noapte că lângă aceste pietre va fi o cruce, iar de la poalele dealului va curge apă. Dimineaţă a fugit acasă, a căpătat glas şi le-a povestit părinţilor ce a visat. Din anul acela, de Izvorul Tămăduirii apa iese dintre pietre.
 

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii datează de la jumătatea primului mileniu creştin. Credinţa spune că Leon cel Mare (457-474), înainte de a deveni împăratul Bizanţului, se plimba prin pădurea de lângă Constantinopol, când a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut apă. La sfatul Maicii Domnului, Leon a găsit un izvor şi l-a ajutat bătrânul să bea apă, apoi l-a spălat pe ochi. Acesta îşi recapătă vederea, mulţumindu-i Maicii Domnului care i-a ghidat într-acolo.