Cel mai periculos lac din România!

Pe lacul Razelm şi-au pierdut viaţa pescari cu experienţă, dar şi tineri aventurieri. Cel mai mare lac din România poate fi considerat şi cel mai periculos, numărul victimelor sale fiind greu de contabilizat, mai ales cele din perioada comunistă, când accidentele la pescuit erau trecute la pierderi colaterale.

Blestemat poate e mult spus, însă cu siguranţă lacul Razelm este malefic, te adoarme cu liniştea luciului de apă, te fascinează cu întinderile străvezii, pentru ca în două minute să se transforme în iad, într-o capcană ucigaşă. Femeile din satele de pe malul lacului se uită lung după soţii care pleacă la pescuit, pentru că mulţi nu s-au mai întors. Mai greu este când apele lacului le refuză şi ultima consolare şi înghit pentru eternitate corpurile pescarilor. Cei care au scăpat spun că aşa a vrut Dumnezeu, pentru că de opus, nu te poţi opune, nu te poţi bate cu mânia Razelmului.
„Singura şansă este să ajungi cât mai repede la mal, altfel adio. Valurile se ridică la doi metri, brusc începe vijelia de nu mai vezi ţărmul, din cauză că lacul e foarte mare, se fac valuri uriaşe de te răstoarnă imediat. Am scăpat dintr-o asemenea furtună doar pentru că văzusem malul, apoi s-a pornit vijelia şi am avut noroc că am ţinut cârma strâns drept spre mal, mare bucurie când ne-am înfipt în nămol”, povesteşte Ovidiu Ghionu, pescar tulcean.
Ca în triunghiul Bermudelor
La cea mai mică suflare de vânt, înfăţişarea lacului de 415 kilometri pătraţi devine ameninţătoare şi deseori prins între ape, pe furtună, cerul se uneşte cu apa, ca în triunghiul Bermudelor. Dan Drăgan este un alt norocos care a supravieţuit unei aventuri pe Razelm.
„De unde nici o adiere de vânt nu tulbura suprafaţa apei, deodată s-a pornit o vijelie... Talazurile ne acopereau când şi când, sufocându-ne, a început şi o ploaie rece şi deasă, care te pătrundea până la oase.
Pierdusem o ramă şi situaţia părea disperată. Perdeaua de ploaie acoperise totul şi negura densă ne-a pătruns în suflet. Fără cârmă, cocoţaţi pe creasta valului, priveam hăul căscat la aproape doi metri sub noi şi dârdâiam de frig.
În afară de vacarmul asurzitor al furtunii care biciuia apa… nimic. Singurul efort pe care-l aveam era acela de a echilibra barca, să nu ne răsturnăm. Rucsacurile ude ţineau bine ca balast şi abia reuşeam să aruncăm apa din barcă şi venea valul să o pună la loc. Pot spune că atunci am simţit învăluirea apei, o capcană lichidă din care părea să nu existe scăpare.
Nu ştiu cât a ţinut furtuna, dar s-a oprit la fel de brusc precum începuse”, îşi aminteşte Drăgan de coşmarul trăit împreună cu un prieten la o partidă de pescuit.
Mormânt cu pernă de alge
Aşa spun localnicii despre cei care nu s-au mai întors de pe lac, că şi-au găsit odihna acolo unde şi-au petrecut viaţa, s-au liniştit în apele de cleştar. De unele familii Razelmul se mai îndură şi le dă trupurile celor înecaţi înapoi.
Trupul unui poliţist de frontieră înecat în 2007 - Ion Ungureanu - a fost găsit abia după două săptămâni.
Citiţi în săptămânalul ADS povestea celei mai mari tragedii petrecute pe lac!