Câştigătorul unui premiu Oscar este invitatul de onoare al ediţiei aniversare „Anonimul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
regizor anonimul tulcea

Festivalul Internaţional de Film Anonimul a ajuns, în acest an, la ediţia a X-a. Istvan Szabo, regizorul maghiar care a câştigat un premiu Oscar, este invitatul de onoare al ediţiei din acest an, care va începe pe data de 9 august 2013, la Sfântu Gheorghe şi se va încheia pe data de 18 august.

Vineri, regizorul va primi, în cadrul Galei de Deschidere a Festivalului Trofeul ANONIMUL 10 ani pentru întreaga sa carieră.

Cei care ajung în acest week-end la Sfântu Gheorghe au ocazia să revadă filme semnate de Szabo, printre care şi Mephisto, care a obţinut premiul Oscar pentru film străin 1982, dar şi Colonelul Redl, care a obţinut  Premiul Juriului la Cannes 1985.

Premieră la Anonimul

Ediţia din acest an aduce şi elemente de noutate pentru publicul festivalului de film: un proiect cinematografic prin care trei actori devin regizori pentru câte un scurtmetraj, parte din Omnibusul ANONIMUL 10, continuare a programului „Actori în spatele camerei”, iniţiat de ANONIMUL din 2008.

În cadrul programului, de-a lungul anilor, la ANONIMUL au fost prezentate filme regizate de Gwyneth Paltrow, Jennifer Aniston, Ben Affleck, Sean Penn, Helen Hunt, Isabella Rossellini, Sarah Polley, Kenneth Branagh, Bob Hoskins, Jude Law, Ewan McGregor, Adrian Grenier, Anthony Hopkins, Casey Affleck şi Tommy Lee Jones.

În 2013, vor fi de asemenea prezentate titluri regizate de Dustin Hoffman şi Isabella Rossellini.

Actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu au scris scenariile şi şi-au regizat poveştile a căror acţiune este legată de locul în care se desfăşoară festivalul, Delta Dunării.

Premiera celor trei scurtmetraje va avea loc vineri, la Sfântu Gheorghe

Un Duet, de Andi Vasluianu

Filmul lui Andi Vasluianu urmăreşte povestea unui scenarist şi a unui actor care vorbesc despre proiectele lor profesionale, dar ajung să-şi împărtaşească sentimente intime şi să-şi facă reproşuri. Cu ajutorul berii şi al vinului îşi regândesc şi derulează înapoi discuţia, în scurtmetrajul „Un Duet“.

Kazimir, de Dorian Boguţă

Despre „Kazimir“,  filmul regizat de Dorian Boguţă: Într-un sat lipovenesc retras, din zona Delta Dunării, locuieşte diaconul Kazimir, care posedă puteri tămăduitoare. Forţele binelui şi ale răului îşi fac simţită prezenţa în preajma unor turişti care au venit într-un moment total nepotrivit.

Retur, de Emanuel Pârvu

„Retur“, al lui Emanuel Pârvu, spune povestea unor localnici din Deltă, ghidaţi de credinţe arhaice. Dezgroparea morţilor după 10 ani pentru a le spăla oasele se poate transforma într-o adevarată aventură, spun organizatorii festivalului. Deşi preotul le-a interzis sătenilor să mai sape la mormintele din cimitir, membrii unei familii din Sfântu Gheorghe decid să-l ignore.

Cum ajungi la Sfântu Gheorghe

Navele societăţii Navrom efectuaze curse spre Sfântu Gheorghe luni, miercuri, joi şi vineri (luni şi vineri vei merge cu nava clasică, iar miercuri şi joi vei ajunge la Sfântu pe catamaran).

Pentru nava clasică, trebuie să plăteşti un bilet de transport care costă 37,6 lei, iar pentru catamaran – 49 de lei.

Unde stai

În campingul Delfinul ai posibilitatea să campezi (este unul din puţinele locuri din deltă în care poţi veni cu un cort). Pentru un cort de două persoane plăteşti 15 lei pe noapte, iar pentru unul mai mare vei plăti 25 de lei pe noapte. Poţi alege cazarea la căsuţă, unde vei plăti 80 de lei pe noapte.

Poţi opta, de asemenea, pentru pachetele oferite de aici: pentru trei nopţi, două persoane, vei plăti 590 de lei (pensiune completă cu masă, adică mic dejun, dejun şi cină). Pentru şapte nopţi, două persoane (tot pensiune completă, cu masa inclusă) vei plăti 1.190 de lei.

Mai citiţi şi:

Finanţare sub semnul întrebării pentru ediţia a zecea a Festivalului „Anonimul“

VIDEO Scurtmetrajele lui Adrian Silişteanu şi Gheorghe Preda, la Festivalul Anonimul

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite