Birocraţie: Prin ce trebuie să treacă un pescar din Deltă pentru a nu deveni braconier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a transmis în această săptămână lista cu documentele necesare pentru desfăşurarea activităţii de pescuit comercial cu ambarcaţiuni în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Aparent, lucrurile sunt extrem de simple: cei care doresc să pescuiască în Delta Dunării nu au nevoie decât de cinci acte pentru a efectua această activitate:
1.    Licenţă de pescuit pentru navă sau ambarcaţiune, eliberată de ANPA Bucureşti
2.    Permis de pescuit comercial, eliberat de ARBDD Tulcea
3.    Autorizaţie pentru recoltare sau capturare şi /sau achiziţie şi/ sau comercializare de specii de floră şi faună sălbatice – autorizaţia de mediu, eliberată de ARBDD Tulcea
4.    Autorizaţie de pescuit comercial, eliberată de ARBDD Tulcea
5.    Autorizaţie de funcţionare eliberată de autorităţile publice locale competente conform legii.

Pescarii din Deltă, sufocaţi de birocraţie

Pentru fiecare din aceste acte, însă, pescarii trebuie să îşi întocmească foarte atent dosare prin care să îşi solicite dreptul de a pescui.
Astfel, dacă vor să obţină permisul de pescuit comercial, pescarii din deltă trebuie să depună la sediul ARBDD un dosar din care să nu lipsească o cerere tip, două poze tip paşaport, copie după buletin (carte de identitate), dovada plăţii taxei pentru eliberarea acestui permis (50 de lei, plătiţi la trezorerie), copie după actul de studii (diploma sau certificatul de calificare în meseria de pescar profesionist), declaraţie pe propria răspundere că solicitantul nu a fost condamnat pentru infracţiuni la legile pescuitului.
Dacă vor să obţină autorizaţia de pescuit comercial, pescarii vin cu un alt dosar, în care vor aşeza: o cerere, conform modelului, contracte de prestări servicii cu alţi deţinători de puncte de debarcare şi centre de primă vânzare, dovada plăţii taxei de autorizare (200 de lei, se plăteşte la trezorerie), copie după permisul de pescuit şi licenţa de pescuit (vizate), tabel cu numărul şi tipul uneltelor de pescuit, copie după certificatul de înmatriculare emis de Oficiul Registrului Comerţului pentru persoanele fizice / juridice care au ca obiect de activitate pescuitul, sau copie după contractul de muncă, lista cu mijloacele de transport specializate pentru peşte şi produse din peşte autorizate sanitar veterinar.
Iar autorizarea nu se opreşte aici. Pescarului îi mai trebuie şi autorizaţie de mediu pentru pescuit comercial. Pentru aceasta, pescarii vin tot la ARBDD, cu un dosar care să cuprindă: cerere de autorizare, declararea punctelor de achiziţie şi a centrelor de prelucrare (fiecare punct de achiziţie trebuie să aibă minim un cântar şi un spaţiu de depozitare), dovada plăţii tarifului pentru emiterea şi eliberarea autorizaţiilor (50 de lei, se virează în contul ARBDD), certificatul unic de întregistrare (CAEN pentru activitatea pentru care doreşte să se autorizeze).


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite