Amintirile unui 1 Mai din anii '60: „Noi, copiii, eram foarte fericiţi că defilam pe umerii taţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii Deltei Dunării îşi amintesc cum serbau în copilăria lor ziua de 1 Mai, când mergeau cu toată familia la defilare, la Tulcea, apoi poposeau la o terasă şi se delectau cu bunătăţi pe care nu le găseau la ei în sat.

Angela Dumbravă, educatoare, este unul dintre administratorii grupului de Facebook intitulat Istoria Deltei Dunării. Ea a relatat cu nostalgie cum era serbată ziua de 1 Mai în copilăria ei petrecută la Partizani.

„Ce povestesc acum se întâmpla la un Întâi Mai, când surioara mea avea doi ani, iar eu 11 ani. Îmi amintesc parcă ar fi azi, o zi de 1 Mai din copilărie despre care vreau să povestesc acum.

Toată săptămâna înaintea acelei zile, eram pregătiţi noi copiii de mame,că în prima zi din luna mai este ziua oamenilor muncii. Mă mândream că eu şi sora mea avem un tată harnic, care era tractorist la UES RUŞCA, unitate de exploatare a stufului.

În aşteptarea sărbătorii, mama ne spunea nouă fetelor că este bine să fii harnic pentru că omul care munceşte este sărbătorit şi are o zi a celor care muncesc. Eu pricepeam şi eram mulţumită că tata este un om al muncii. Observasem că în sat, nu toţi bărbaţii erau sărbătoriţi şi mă gândeam la nea Radu ciobanul, care avea grijă de o turmă mare de oi, dar nu era sărbătorit.

În ziua de 1 mai oamenii care lucrau la această unitate mergeam împreună cu familiile în Tulcea. Pentru acest eveniment se făceau pregătiri, se scoteau de la naftalină hainele cele mai noi si se puneau la aerisit de unde erau strânse, ca să nu ocupe mult loc în casă.

Nouă, copiilor, ne pregăteau şi câte ceva mai nou, ca să ne bucure şi mai era şi întrecerea dintre mame, ce copii au haine mai frumoase şi parcă mă şi văd că aveam nişte funde roşii uriaşe, la cozi iar surioara mea un pompon la căciulă chiar mai mare decât capul.

În noaptea spre 1 mai nu puteam închide ochii şi mă zvârcoleam de pe o parte pe alta, prin minte îmi treceau tot felul de gânduri de plecarea care se apropia. Oare cine mai vine dintre prietenii mei? Spre dimineaţă când abia adormisem, auzeam un du-te vino prin casă.

Mama, care se sculase prima din casă, nu ştia ce să facă mai întâi: să dea mâncare la păsări, să ducă vacile la cireadă, să ne pregătească un pachet ca să mâncăm pe vapor, să ne pună la fiecare hainele cu care ne îmbrăcam.

Norocul nostru celor din casă era că vaporul remorcher se oprea în dreptul magazinului vechi, aproape de casa buniciii unde stăteam atunci, lângă un mic ponton făcut la repezeală din scândurile adunate de prin sat de bărbaţii mai pricepuţi în lucrul cu lemnul.

Însă prin somnul dulce care mă prinsese spre dimineaţă am început să aud murmure, începeau să se adune oamenii: unii din nerăbdare, alţii să prindă un loc mai bun pe puntea vaporului sau chiar se temeau dacă Doamne fereşte nu mai găseau loc sau stăteau în picioare până la Tulcea? 

Sursa ddbra.ro

Imagine indisponibilă

După ce se adunau toţi, ne urcam pe vapor. Mă uitam la fiecare familie cu copiii lângă ei, care mai de care mai arătoşi, se citea pe faţa fiecăruia cât de fericit era. Mamele noastre scoteau pachetele gata pregătite de-acasă şi le aşezau pe o măsuţă aşezată special într-un colţ al vaporului, pentru această zi. Ce să spun, mamele noastre s-au luat la întrecere şi de data asta, să facă cele mai gustoase mâncăruri: chifteluţe de peşte, peşte prăjit, ouă proaspete, găini fierte, plăcinte mai mult mâncăruri uscate. Fiecare pregătise ce e mai bun, dar după puterile şi priceperea fiecăreia. Mamei însă întotdeauna îi plăcea să se mândrească cu gustările ei. Mâncam voioşi ca la iarbă verde, femeile însă, nu se uitau cu ochi buni la câte o mîncare mai perpelită, cum zicea mama, şi ştia cine o făcuse.

Îmi amintesc că mama o ţinea în braţe pe sora mea mică, care trecea din braţe în braţe, de la unul la altul ca mama să poată aşeza masa, o mai luam şi eu în braţe, dar la aşa o masă plină de bunătăţi scăpam şi eu de ea şi o dădeam în braţele unei mătuşe sau vecine. Eu eram tare fericită, stăteam mai mult pe lângă tata şi urmăream curioasă la tot ce se întâmpla la masă, după ce am gustărit câte puţin de la fiecare, au inceput glumele între părinţi: se tachinau între ei, mai se luau de câte un tânăr bun de însurat sau de câte o fată şi ea de măritat, îi potriveau, le făceau şi vorbele, tinerii se înroşeau. Din aceste vorbe se întâmpla de multe ori să iasă şi o nuntă.

Şi noi, copiii, aveam treaba noastră - joaca de-a mijita. Imediat ne alegeam pe cineva care să mijească şi până număra la zece, ne ascundeam după scaunele părinţilor. Mamele însă erau cu ochii pe noi, să nu cumva în joaca noastră să cădem vreunul peste balustradă, în apă, că Doamne fereşte, eram chiar pe la mijlocul Dunării.

Mă uitam la prietenii mei, la părinţii noştri care râdeau din orice, glumeau, se bucurau, mai ales tata care era foarte glumeţ de multe ori îşi pregătea câte o glumă chiar din timp. Toţi îi asculta glumele, poveştile şi ştia să le potrivească atunci când trebuia. Nu se supăra nimeni chiar dacă mai făcea câte o glumă mai deocheată despre unul, când de altul, mai ales de tineri, care se înroşeau de emoţie.

Din când în când la trecerea unui alt vapor pe lângă noi, stropii de la valuri ne udau şi noi, copiii, ţipam şi ne bucuram ascunzându-ne după mame. Se citea bucuria pe faţa tuturor: era primăvară, era soare, era cald în aer şi în sufletele noastre, dar cel mai mult ne bucuram că eram împreună. 

Sursa ddbra.ro

Imagine indisponibilă

Când ajungeam la Tulcea, căpitanul cu manevre sigure acosta la un ponton şi ajutaţi coboram din vapor unde eram aşteptaţi de un delegat al UES, care ne conducea după alte grupuri la capătul străzii Isaccei, unde primeam steaguri, pancarte, pe care era scrisă unitatea pe care o reprezentam. Noi, copiii, primeam steguleţe de care ne bucuram, nu prea înţelegeam ce înseamnă. Era o altfel de jucărie pe care o primisem în dar. Ne încolonam grupurile unele după altele şi defilam în faţa întregului oraş pe strada Isaccei. Cei mai mici dintre noi erau ţinuţi pe umerii taţilor, aşa era sora mea cea mică, eu de mână cu mama fluturam steguleţul spre oamenii care se uitau cu uimire spre cei care defilau. Când era câte cineva care ne cunoşteau strigau spre noi şi se bucurau că ne vedeau defilând. Şi cei care stăteau pe marginea străzii, unii cu copiii pe umeri, ca să poată să vadă şi ghemotocii ce se petrece.

Şi defilau prin faţa lor: militarii, dansatorii, elevii şi profesorii, întreprinderile toate, doctorii şi asistenţii, agricultorii, pescarii, fiecare în costumele şi uneltele cu care lucrau. Era un spectacol, o paradă într-o zi de sărbtoare adevărată. Se sărbătorea munca, hărnicia, familia, bunăstarea în care oamenii credeau atunci.

După ce terminam parada, ne aşezam şi noi pe marginea bordurii şi priveam defilarea celorlalţi. Apoi în grupuri ne duceam la cofetărie. Îmi amintesc că mergeam la cofetăria Garofiţa, ne aşezam la mese pe familii şi eram serviţi cu prăjituri şi sucuri. Noi, copiii, priveam cu ochi pofticioşi prăjitura şi primul lucru pe care-l făceam era că lingeam crema de ciocolată amăruie, atunci am putut să fac comparaţie între dulciurile pe care le mîncasem până atunci şi mi-am dat seama că prăjitura servită în cofetărie a fost cel mai bun dulce până atunci… era o amandină.

După ce ne făceau această bucurie, părinţii ne luau cu ei şi împreună ne îndreptam spre locurile special amenajate pentru defilare: Grădinile de vară, Orcola, Egreta, Razelm, unde sfârâiau micii pe grătare mari si berea la halbă scoasă din butoaie de aluminiu. Încă de departe mirosurile ne atrăgeau ca un magnet spre locul unde ospătarii cu nişte bonete înalte cu şorţuri albe şi scrobite ne ademeneau cu invitaţii în versuri ritmate care te făceau fără să vrei să te amuzi. La tarabele amenajate special atunci se găsea: bragă,baclavale servite de negustori turci, vată de zahăr, halvită, bomboane pe băt, baloane, titirezi. Erau amenajate locuri de joacă pentru copii: cu balansoare, leagăne, oameni cu piciorange, clovni, pentru mame şi fete pe tarabe erau înşirate, mărgele, cercei, brăţări. Era râs, glume, culoare, parcă eram la zbor în satul nostru.

Tata ne comanda o tavă mare cu mici cu muştar, cârnaţi, friptură cu chifle moi şi halbe de bere cu care părinţii noştri se cinsteau, pentru sănătate şi bucuria acelei zile. Ne băgam şi noi gura în spuma de deasupra halbei şi o lingeam repede, ca să nu se prelingă pe marginea ei.

La ora stabilită ne întâlneam la ponton, acolo unde ne aştepta căpitanul să ne ducă spre casele noastre. Se uitau unul la altul să vadă cine lipseşte şi îşi făceau prezenţa din ochi să vadă cine lipseşte. Se întâmpla ca să mai întârzie câte cineva,care se mai lua cu vorba la o bere cu o cunoştinţă cu care nu se mai văzuse de mult. Auzeam câte o gură: „Măi da, Tică Cioară a venit?”. „Vine, spunea altul, nu se pierde el… Acum îl vezi, a mai întârziat un pic că nu prea te întâlneşti întotdeauna cu aşa pleaşcă ,să-ţi facă cineva cinste cu o bere direct din butoi”. Şi nu trecea mult şi cel întârziat apărea, cu un bidon de bere să se cinstească cu prietenii până acasă. Glumele, dispoziţia era la ea acasă, dar şi noi, copiii, nu eram cheie de biserică, mai gustam din paharele mamelor, ocazie cu care părinţii se şicanau între ei: ‚Măi Tică, băiatului tău îi place berea ca lui tac’su. Aşchia niciodată nu sare prea departe de trunchi…’ şi iar râsete.

Noi, copiii, ne bucuram de vata de zahăr din care lingeam cu poftă, se întâmpla ca o vată de zahăr a unui copil să se desprindă de beţişor si să cadă jos. Ne repezeam ţoţi la ea, cel care o apuca primul o sufla şi fericit începea să o lingă şi să ne facă în ciudă. Tăbăram pe el şi rupeam şi noi bucăţi din vată, până o terminam. Cel care nu mai avea se apropia de câte unul din noi şi lingeam din aceiaşi vată, ne împăcam repede şi ştiam să împărţim între noi ce aveam, fără să ţinem supărare. Dispoziţia noastră, ziua frumoasă, înserarea care se lăsa şi răcoarea binecuvântă, frumuseţea zilei, valurile care ne stropeau făceau ca ziua să fie una de vis.

Ne apropiam de sat şi la pontonul de lângă magazin coboram cu bagajele şi lucrurile care le cumpărasem, noi, copiii, eram aproape adormiţi, câte unul mai mic dormea fără nici o grijă în braţele mamei şi fericiţi ne luam la revedere de la prietenii cu care am împărţit o zi atât de frumoasă şi mergeam spre casele noastre. Ne gândeam şi pentru cei rămaşi acasă, le luam şi lor un mic dar de la Iepuraş: o acadea, o prăjitură la pachet, o pereche de cercei. Ne despărţeam fericiţi şi fiecare mergeam spre casele noastre…

Şi atunci, aşa mică cum eram am înţeles că munca şi cel care munceşte este răsplătit cu bani , cu respect şi are o zi numai a lui - Ziua oamenilor harnici. Cu drag, despre un Întâi Mai, de atunci…“ 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Frumuseţea incredibilă a Deltei Dunării. Locul unde natura învinge mereu

FOTO Imagini fabuloase din Dobrogea. Cum renaşte natura în Delta Dunării, Munţii Măcinului şi la Marea Neagră

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite