Accident în Delta Dunării. Două ambarcaţiuni cu turişti s-au ciocnit

Accident în Delta Dunării. Două ambarcaţiuni cu turişti s-au ciocnit

FOTO: Arhiva Adevărul

Accidentul s-a produs în seara zilei de marţi, 30 iulie, la intersecţia canalelor Mustaca şi Solomon. Salvatorii ISU Tulcea au transportat victimele la spital.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "DELTA" al judeţului Tulcea transmite că au fost soolicitaţi marţi, la ora 19.30, să intervină în cazul unui accident naval produs la intersecţia canalelor Mustaca şi Solomon.

„În accident au fost implicate 2 ambarcaţiuni cu 8 şi respectiv 5 persoane la bord. Din totalul de 13 persoane, 4 au avut nevoie de asistenţă medicală, fiind preluate de 3 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi 1 SMURD”, spun salvatorii ISU Tulcea.

Printre cele patru victime se află şi un cetăţean britanic şi un turist cu cetăţenie dublă, română şi britanică.

„În acest moment, victimele sunt la Spitalul Judeţean Tulcea cu traumatisme minore, pentru investigaţii suplimentare”, adaugă cei de la ISU.

Pe aceeaşi temă:

Pădurile din Dobrogea, refugiul de vis din calea arşiţei. Unde se găsesc cele mai umbroase oaze din ţinutul apelor

Fata dispărută din Tulcea, găsită la sute de kilometri

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările