Şarpe de mari dimensiuni, prins şi ucis într-o comună din Tulcea. Făcea parte dintr-o specie pe cale de dispariţie, protejată de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sarpele prins avea dimensiuni impresionante
Sarpele prins avea dimensiuni impresionante

Un şarpe de mari dimensiuni a fost prins şi omorât,  în urmă cu câteva zile, într-o gospodărie din comuna Peceneaga, judeţul Tulcea.

Reptila se afla într-o sobă tip cuptor din curtea unei case. Vecinii au intervenit şi au ucis şarpele cu ajutorul unei cazmale.

Reprezentanţii organizaţiei „Animal Society“ susţin că este vorba de o specie pe cale de dispariţie, care este protejată de lege şi că vor depune sesizări la instituţiile abilitate: 

„În urma comentariilor voastre, am vorbit cu specialişti care ne-au confirmat că într-adevăr şarpele din imagini nu este Elaphe sauromates (balaur dogrobean), ci Dolichophis caspius (şarpele rău). Ce e important însă este că AMBELE sunt specii protejate. Drept urmare, asociaţia noastră se va adresa autorităţilor în zilele ce urmează. Victima este un exemplar superb şi extrem de rar de elaphe sauromates (cunoscut popular, ca să vedeţi ce părere oficială au românii despre aceste animale, drept ”BALAUR dobrogean”). Foarte probabil să fie şi un record de lungime, pentru că cel mai lung exemplar înregistrat vreodată oficial a fost văzut în 1901 la Cernavodă şi avea 2,6 metri. Site-ul menţionat scrie că cel omorât în Peceneaga ar fi avut 3 metri şi 20 de kg, ceea ce este totuşi greu de crezut.

Crima este cu atât mai gravă cu cât elaphe sauromates este pe cale de dispariţie, în România. Un studiu din 2005 estima că sunt cel mult 100 de exemplare în toată ţara (“Cartea Roşie a Vertebratelor din România”, Ed. Acad. Române, 2005). Această specie a fost văzută foarte rar, de-a lungul anilor, de obicei pe raza patru judeţe din România: Tulcea, Vrancea, Buzău şi Galaţi.

Este şi una dintre puţinele specii de şerpi care are grijă de propriii urmaşi, notează Wikipedia, care citează un studiu făcut de un biolog rus.

Site-ul care de pe care am preluat ştirea menţionează şi că în zona Tulcea există legende conform cărora aceşti şerpi ar ataca şi ucide oameni. Exclus. În ciuda mărimii, elaphe sauromates se hrăneşte doar cu rozătoare şi şopârle, mai rar păsări şi ouă.

O mai spunem o dată: şerpii NU sunt răi şi nici măcar nocivi. Iar balaurii, la fel ca multe lucruri pe care ni le imaginăm şi de care ne temem, nu există“.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite