Ziarul "Adevărul" a stopat demolarea clădirilor istorice de la Solventul. Află cum a încercat firma Valkiria să dărâme ilegal complexul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Solventul va rămâne istorie
Combinatul Solventul va rămâne istorie

Demolarea clădirilor de la Solventul, ridicate în 1868 s-a dovedit a fi ilegală. Reprezentanții societății Valkiria au încercat să obțină anul trecut autorizație, dar Primăria a refuzat din cauza unor probleme la C.F.

Campania "Adevărul" a avut succes. Reprezentanții primăriei au emis un actele de somație pentru societatea Valkiria, care nu avea autorizație să demoleze clădirile istorice ale fostului combinat chimic Solventul. Chiar dacă o mare parte din ansamblul de clădiri a fost dărâmat deja, a mai rămas în picioare clădirea principală, care a adăpostit cândva și birourile de la Solventul. În urma sesizărilor noastre, Ciprian Cădariu, arhitectul șef al Timișoarei, a pornit o anchetă și a descoperit că cei care se ocupau cu demolarea erau în afara legii.



GALERIE FOTO

Combinatul Solventul va rămâne istorie

“Au încercat să obțină autorizație anul trecut, dar din cauza unor probleme cu C.F., nu l-au primit. Am mers în control la fața locului, am discutat cu reprezentanții firmei Valkiria, dar cei de aici se ascund după cei de la București. Cert este că lucrările de demolare sunt ilegale. Am emis un proces verbal de somație prin care societatea este obligată să sisteze lucrările. Dacă nu se vor conforma, atunci suntem nevoiți să ne adresăm instanței”, a spus Ciprian Cădariu.

Citește și:

Clădiri din 1868, cu valoare istorică, se năruiesc sub nepăsarea autorităților

Surpriză la Solventul: demolarea clădirilor din 1868 este ilegală

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite