Zece poliţişti de la Înmatriculări, acuzaţi că au făcut 100.000 de lei din ciubucuri UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zece poliţişti de la Serviciul de Înmatriculări Timiş sunt acuzaţi de luare de mită FOTO Arhivă
Zece poliţişti de la Serviciul de Înmatriculări Timiş sunt acuzaţi de luare de mită FOTO Arhivă

Zece poliţişti de la Serviciul de Înmatriculări Timiş au fost duşi luni dimineaţa la audieri într-un dosar în care sunt suspectaţi de corupţie. Poliţiştii au fost duşi la audieri de la un curs de prevenire a corupţiei la care au fost convocaţi.

UPDATE: DGA a transmis un comunicat de presă în care a arătat că ancheta în cazul poliţiştilor de la Serviciul de Înmatriculări Timiş a început în luna ianuarie 2021, iar timp de patru luni, cei zece suspecţi din dosar au luată mită de 384 de ori, ajungând să „producă” aproape 100.000 de lei. 

„În fapt, din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceştia au pretins şi primit, prin intermediari, în mod repetat şi consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 şi 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare. În perioada menţionată, cercetările au evidenţiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGA, informaţia potrivit căreia agenţii de poliţie au fost chemaţi la un curs de combatere a corupţiei, iar de acolo au fost duşi la audieri „este falsă”. 


Ştirea iniţială: 

Mai mulţi poliţişti de la Serviciul de Înmatriculări Timiş, care are sediul în Iulius Mall Timişoara, sunt suspectaţi că primeau „atenţii” pentru înmatricularea mai rapidă a unor maşini.

Potrivit pressalert.ro, banii erau puşi în documentele care erau preluate de cei de la Înmatriculări, iar un agent a ajuns să câştige astfel şi câte 200 de euro pe zi. Potrivit sursei citate, pentru a-i ridica pe cei zece suspecţi, cei de la SAJ Timiş au recurs i-au convocat pe cei vizaţi la un seminar de prevenire pe teme de corupţie. Când au ajuns, cei zece agenţi agenţi au fost ridicaţi de cei de la DGA şi duşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Citeşte şi:

Câmpurile cu maci de lângă Timişoara, cadrul feeric pentru selfie-uri. Psiholog: Astăzi, oamenii sunt ca o turmă FOTO

„Serveşte dacă îţi este foame”. Metoda prin care vrea un bucătar să oprească risipa de mâncare

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite