Visul regretatului regizor Radu Gabrea, dus mai departe. “Timişoara va avea un festival de film internaţional important”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinema Timiş va găzdui secţiunea de Competiţie
Cinema Timiş va găzdui secţiunea de Competiţie

Festival Central European de Film aduce la Timişoara, în perioada 3-9 septembrie, cele mai bune filme realizate în ţările din jurul Banatului.

Festivalul de Film Central European va aduce la Timişoara, în perioada 3-9 septembrie, producţii recente din 16 ţări, premiate la nivel naţional şi internaţional, expoziţii, dezbateri, concerte, ateliere de film şi spaţii de proiecţie diverse.

Festivalul de film, pus pe picioare de regretatul Radu Gabrea, la Mediaş, mutat din acest an la Timişoara, se vrea un festival care să se ridice la nivelul TIFF-ului de la Cluj. 

“Dacă voi fi sprijinită de autorităţile locale şi de operatorii cinematografici din Timişoara, eu promit că voi face tot ce pot ca acest festival să crească, ca până în 2021 să fie un festival recunoscut pe plan internaţional. El este recunoscut şi acum, pentru că noi venim cu o istorie în spate. În altă parte în România nu mai există aceată structură de festival, aşa de bine delimitat cinematografic dar şi ca spaţu cultural. O săptămână de film central şi sud-est european nu avem în altă parte. Are un mare potenţial acest festival. Timişoara va avea un festival de film internaţional important”, de declarat pentru “Adevărul” Victoria Cociaş.

Dorinţa lui Radu Gabrea

Aşezarea Timişoarei şi a Banatului, istoria multiculturală şi multiconfesională, l-a făcut pe regizorul Radu Gabrea să se gândească la mutarea festivalului de la Mediaş. Radu Gabrea a murit la începutul acestui an, însă oamenii care i-au fost aproape au ţinut să îi îndeplinească această dorinţă.

"A fost dorinaţa lui Radu Gabrea să vină cu festivalul la Timişoara. Ideea de Timişoara s-a născut în momentul în care Radu Gabrea s-a gândit să introducă în festival şi zona de Sud-Est a Europei, ca un areal mai larg. Dacă vă uitaţi pe hartă, puteţi vedea că centrul acestei zone este Timişoara. Din păcate el a lucrat pe această parte doar o lună şi un pic. Ştiu că a apucat să vorbească cu cei de la Asciaţia Timişoara Capitală Cultutrală Europeană, dar şi cu autorităţile locale. După dispariţia lui, eu am preluat această idee şi am ţinut să o duc mai departe. Nu a fost uşor, pentru că el era o mare personalitate culturală. Noi ne străduim acum să ducem mai departe această muncă”, a explicat Victoria Cociaş.

13 filme în secţiunea Competiţie

Festival Central European de Film aduce la Timişoara cele mai bune filme realizate în ţările din jurul Banatului. Proiecţiile secţiunii de competiţie include 13 filme.

“Nu sunt filme care se înscriu, sunt filme pe care noi alegem să le aducem pentru această competiţie. În fiecare an vom avea o temă. Anul acesta aveam ca temă diversitatea culturală şi minorităţile. Festivalul se ocupa de filmele din Europa Centrală, iar începând din acest an şi a Europei de Sud-Est. Coloana festivalului este această competiţie, filmele cele mai premiate în ţările respective. Un juriu internaţional va alege cel mai bun film din această zonă, unde Timişoara este un centru. Timişoara e cel mai potrivit loc pentru un festival de acest gen. Pentru a aduce în faţa publicului creativitatea extraordinară din această zonă. Aştept să vină cât mai multă lume la cinema”, a mai spus Victoria Cociaş.

Filme din 14 ţări

Festivalul Filmului Central European de la Timişoara se va desfăşura în mai multe spaţii. Secţiunea de competiţie va avea loc la Cinema Timiş, dar vor exista proiecţii de filme şi Piaţa Libertăţii, Sinagoga din Cetate, Piaţa Dacia sau Casa Artelor.

“Tema din acest an este cultura minorităţilor, etnice şi nu numai. Toate grupurile marginale intră aici. A fost prima temă aleasă. În competiţie avem 13 filme. Sunt filme premiate la nivelul ţărilor de origine. Ideea a fost să le aducem aici într-o competiţie internaţională, la Timişoara. Din ce am văzut până acuma, se naşte o poveste. Toate filmele din fostul spaţiu Iugoslav au legătură cu războaiele din anii 90, în Europa Centrală şi de Est este vorba de trecutul comunist. E interesant să vezi cum nu numai noi vorbim această limbă, ci şi vecinii”, a afirmat Alex Mihaescu, manager de proiect.

Festivalul va aduce în competiţie filme din Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Croaţia, Bosnia-Herzegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria, Grecia şi Albania.

Deschiderea va avea loc în Piaţa Libertăţii

Deschiderea oficială a festivalului va ava loc dumincă, 3 septembrie, în Piaţa Libertăţii, de la ora 21.00, cu un cine-concert susţinut de trupa de jazz Eyot din Serbia. În timpul concertului, vor fi proiectate imagini din filmul "Happy End", realizat de regizorul Oldrich Lipsky în 1967.

Între 4-9 septembrie la Cinema Timiş va avea loc şi o expoziţie de afişe ale filmelor româneşti din perioada comunistă, care face parte din colecţia producătorului american Chistoher Landry.
 

Puteţi vedea programul festivalului de film de la Timişoara pe www.cefftm.ro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite