Vis grandios în Ţara Făgetului. Pistă de Formula 2 şi Moto GP în valoare de aproape 50 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul Carpaticus Arena
Proiectul Carpaticus Arena

Odată cu deschiderea autostrăzii Lugoj-Deva, care străbate Ţara Făgetului, primarii localităţilor Făget, Margina şi Curtea visează să iasă din anonimat şi sărăcie.

Tronsonul de 15 kilometri, dintre localităţile timişene Traian Vuia şi Margina, inaugurat la începutul acestui an, îi face pe primarii din Ţara Făgetului să viseze cu ochii deschişi. Pe lângă faptul că au scăpat de traficul greu, oamenii speră acum ca autostrada să aducă investitorii şi turiştii în zona lor. Vorbim de regiunea săracă şi rămasă în urmă a Timişului, numită şi zona „roşie” a judeţului, având în vedere culoarea politică a primarilor din aceste localităţi. 

În urmă cu trei ani, primarii localităţilor Făget, Margina şi Curtea au fost chemaţi la o întâlnire cu un investitor francez. Acesta le-a prezentat un proiect fabulos în valoare de aproape 50 de milioane de euro. Este vorba de realizarea unui circuit de Formula 2 şi Moto GP, intitulat Carpaticus Arena. Primul impediment de atunci a fost lipsa autostrăzii. 

„Ne-am întâlnit cu francezii la Casa de Cultură din Făget. Ne-au prezentat proiectul dar ne-au spus că până nu vom avea autostradă nu puteam să vorbim de investiţie. Proiectul cuprindea o pistă de Formula 2 şi de Moto GP, trei-patu restaurante, hoteluri de patru şi cinci stele, o zonă de agrement şi sport, un sat medieval, practic nu lipsea nimic pentru cei care ar veni să stea acolo câteva zile. Era în plan şi un heliport, chiar şi un mic aerodrom pentru avioane mici. Ei ştiau că peste câţiva ani va fi autostradă, plus că zona li se părea interesantă, aşezarea geografică, că suntem aproape de Ungaria, de Europa de Vest, aproape de oraşele mari din vestul ţării. Au găsit acest loc între localităţile Făget, Margina şi Curtea, pe o suprafaţă de 150 de hectare”, a declarat Ionel Costa, primarul comunei Margina.

Proiectul Carpaticus Arena


 

Între timp autostrada s-a deschis, dar francezii au dispărut. Cu toate astea primarii din Făget, Margina şi Curtea nu şi-au pierdut speranţa. 

„Am luat legătura cu investitiorii să văd ce planuri au. Noi le-am dat acordul de principiu, iar de acum nu mai avem treabă cu ei. Mi-au spus că de acum în colo vor ţine legătura cu Guvernul României, vor cere avizele de acolo. Aşa că nu ştim ce au de gând şi când vor mai veni pe la noi. Cert este că noi sperăm. Proiectul lor ar dezvolta toată zona, care este săracă. Ar aduce turişti, investitori. Proiectul impunea şi aproximativ 550 de locuri de muncă”, a mai spus Ionel Costa.

Proiectul Carpaticus Arena

Conform proiectului, pe lângă circuitul de F2 şi Moto GP, Carpaticus Arena include şi o pistă de karting, una pentru testări de maşini şi un circuit pe macadam.
 

„Carpaticus Arena are ocazia de a deveni nu doar singurul circuit de F2 şi GP din România, dar şi un circuit de valoare internaţională, situat în mijlocul unui creuzet de tradiţie, natură, simplitate şi calitate. Locaţia aleasă pentru circuitul Carpaticus Arena oferă ocazia unei experienţe moderne într-un areal natural de o bogăţie incomensurabilă. Stema Făgetului are în compoziţie ca simbol, trei frunze, reprezentative pentru tradiţia localnicilor în exploatarea şi prelucrarea diferitelor materiale lemnoase. Pădurea, element mistic şi mitologic la români, are o importanţă deosebită în folclorul şi identitatea acestora. Arealul Carpaticus Arena oferă turiştilor oportunitatea de a avea aceaştă dubă experienţă, a modernului şi a naturii, motiv pentru care acest spaţiu trebuie protejat. În motorsport se încearcă deja reducerea emisiilor de carbon, prin utilizarea unui tip special de motoare şi prin limitarea cantităţii de combustibil consumate. De asemenea, se încearcă reducerea impactului asupra mediului prin utilizarea unor surse de energie regenerabile şi nepoluante, o strategie care se dovedeşte a fi o investiţie benefică atât pentru consumator, cât şi pentru spaţiile naturale. Prin utilizarea unor soluţii ecologice şi nepoluante, Carpaticus Arena şi proiectele afiliate nu vor afecta sau interveni în ecosistemul natural format în apropierea locaţiei. Vechiul se îmbină cu noul într-un mod neintrusiv şi echilibrat”, se arată în proiectul francezilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite