Virginia, tânăra care l-a pus la punct pe Radu Banciu: „Nu doresc să îi sporesc popularitatea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virginia Romanovici, studenta de la Timişoara Foto: arhivă personală Facebook
Virginia Romanovici, studenta de la Timişoara Foto: arhivă personală Facebook

Basarabeanca Virginia Romanovici (21 de ani), studentă în anul al II-lea la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Vest din Timişoara, i-a dat o replică usturătoare realizatorului TV Radu Banciu, după ce acesta a jignit comunitatea de studenţi din Republica Moldova.

Scandalul iscat după ce Radu Banciu, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu“ de pe B1 TV, a făcut o serie de afirmaţii calomnioase la adresa studenţilor moldoveni din România, a escaladat în ultimele zile în mediul virtual.

Basarabeanca Virginia Romanovici, studenta de Unversităţii de Vest din Timişoara, a publicat pe blogul ei o replică la declaraţiile omului de televiziune. „Vreau să vă reamintesc, domnule Radu, că noi nu umblăm cu cerutul, nici în România, nici în Europa. Domnule Banciu, că sunteţi un bădăran prost documentat, prost la vorbă, care nu ştie ce spune. Cu mare drag, de la o curvă care nu a rămas gravidă în primul semestru, care are de gând să termine cu brio facultatea, aşa cum au făcut-o o mulţime de alţi studenţi moldoveni“, a scris Virginia Romanovici.

Tânăra a venit în urmă cu doi ani la Timişoara, după ce şi-a depus dosarul pentru o bursă oferită de statul român, iar acum studenta la Jurnalism este şi PR la Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara.

Chiar dacă subiectul a inflamat mediul virtual în ultimele două zile, Virginia nu mai doreşte să deschidă această discuţie. „Nu vreau să fac o continuare. Nu mă tem de nimeni, dar îi sporeşte popularitatea domnului Banciu, şi eu nu vreau asta. Ce am vrut să spun, am scris pe blog“, a conchis tânăra.
 

În Timişoara, studiază aproximativ 600 de tineri din Republica Moldova. Dintre aceştia, 350 sunt studenţi la Universitatea de Vest, 200 – la Politehnică, iar restul – la Universităţile de Agronomie şi de Medicină. 

Virginia Romanovici Foto

Virginia Romanovici a venit la Timişoara în urmă cu doi ani şi jumătate Foto:Facebook

Probleme cu accentul
 

Radu Pascaru este masterand în anul al II-lea la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Timişoara şi consideră că Radu Banciu nu trebuie luat în seamă. „El tot timpul trebuie să critice pe cineva. E adevărat că există şi prejudecăţi. Am întâlnit şi la profesori care aveau de-a face cu studenţi care nu prea învăţau. Li se bătea obrazul că statul somân îi ţine la şcoală. Dar dintre cei care nu învaţă sunt şi români“, a spus Pascaru.

Să ajungă studenţi în România, basarabenii trebuie să depună dosarul la una din consulatele din Chişinău, Bălţi şi Cahul. "E un concurs de dosare. Se ţine cont de media anilor şcolari, de bacalareat. Examen nu se dă, dar limba română este obligatorie. Noi intrăm ca bursieri ai statului român”, a mai declarat Radu Pascariu, care este şi preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara.

Bursa statului român înseamnă un loc la facultate fără taxă, loc în cămin, tot gratuit, plus 65 de euro pe lună, pentru cei care intră la categoria “cu bursă”. Ceilalţi au aceleaşi condiţii, doar că nu primesc şi cei 65 de euro. 

“O parte din cei care termină facultatea, mai mică, se întoarce în Moldova. Cam 5 la sută. Undeva la 20 la sută pleacă în străinătate. Dar restul rămân la Timişoara. Eu am făcut liceul la Iaşi şi am venit la Timişoara, unde mă simt foarte bine. E o diferenţă mare între Iaşi şi Timişoara, darmite între Republica Moldova şi Banat. Am vrut să vin mai la Vest, pentru că ştiam că e mai dezvoltat. La început mi-a fost mai greu din cauza accentului. Îi este greu şi unui român care vine de la Iaşi”, a spus Pascaru.


Laudă Timişoara cosmopolită
 

Dumitru Tarnovschi este un alt basarabean stabilit la Timişoara. A absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar acum lucrează ca inginer. „El şi Mircea Badea din asta trăiesc. Trebuie să facă audienţă. Trebuie să critice zilnic pe cineva. Sunt pamfletari. Eu nu l-am băgat în seamă“, a spus şi Dumitru Tarnovschi. Şi el este absolvit de Politehnică. A făcut Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. 

Basarabeni la Timişoara


În Timişoara studiază în jur de 600 de studenţi din Basarabia Foto: Facebook
  

“Am ales Timişoara pentru facultăţile foarte bune şi pentru că îţi găseşti imediat de lucru. E judeţul cu cei mai puţini şomeri. M-am obişnuit repede cu lumea de aici, care este o altă societate, mult mai cosmopolită. Şi eu am făcut liceul la Iaşi şi pot să spun că acolo am avut probleme mai mari. Timişoara este un oraş copsmopolit unde trăiesc multe etnii şi nu se uită nimeni la tine dacă ai accent”, a spus Dumitru Tarnovschi.


"Cei foarte buni ştiu gramatica limbii române cum ştiau ţăranii Tatăl Nostru"

I-am cerut părerea şi lui Marcel Tolcea, unul dintre profesorii Virginiei Romanovici, la Facultatea de Jurnalistică, care a fost printre cei care au distribuit, pe Facebook, link-ul cu blogul studentei din Moldova.
 

„Dacă aş spune că, global, toţi sunt minunaţi, aş cădea în acelaşi stereotip ca şi Banciu! Aşa că observ că au cap, mâini, picioare şi îşi folosesc propriul corp după cum fac şi alte vietăţi cu aceeaşi caroserie. Cei foarte buni la carte ştiu gramatica limbii române cam cum ştiau ţăranii Tatăl Nostru. Cu evlavie. Ca exprimare de grup, seamana cu destinul lui Ştefan Baştovoi care, după o studenţie "hollywoodiană" în Timişoara, s-a călugărit şi, sub ieronimul Savatie, este una dintre vocile ortodoxiei basarabene”, a declarat Marcel Tolcea.

Banciu, atacat în mediul virtual
 

Moldovenii s-au coalizat şi au răspuns afirmaţiilor lui Radu Banciu prin umor şi ironie. Două lucruri au ieşit în evidenţă, mai ales prin reprezentanţii blogosferei din Moldova. Eugen Luchianiuc a postat pe Facebook numărul de telefon al lui Radu Banciu şi şi-a îndemnat prietenii să-i transmită un mesaj, iar Dragoş Galbur a modificat pagina de Wikipedia în română, dedicată lui Banciu.
 

Radu Banciu, în centrul conflictelor media

Radu Banciu, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu“ de la B1 TV, a reintrat în lumina refelectoarelor printr-un nou scandal iscat de declaraţiile dure făcute la adresa cetăţenilor moldoveni. Postul B1 TVa fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu 10.000 de lei pentru ediţia de pe 29 noiembrie a emisiunii „Talk B1 TV“, dar şi pentru cea din Ajunul Crăciunlui a emisiunii „Lumea lui Banciu“, când realizatorul l-a numit pe premierul Iurie Leancă un „un terchea-berchea“.

Radu Banciu

Radu Banciu, un moderator care stârneşte controverse
    

El a vorbit şi despre tinerii moldoveni veniţi la studii în România: „(...) Zeci, erau bursieri pe banii statului român, primiţi în braţe, toate curvele alea ale lor care rămâneau gravide în primul semestru şi aşa mai departe. O ruşine de oameni! Da?“

Radu Banciu nu se află însă la primul scandal de acest tip. Tot spre sfârşitul anului trecut acesta a fost implicat în cearta dintre jurnalistul Ion Cristoiu şi realizatorul Robert Turcescu. În urma scandalului, Cristoiu a decis să înceteze colaborarea cu postul TV şi a motivat prin faptul că Banciu nu şi-a prezentat scuzele.
 

Într-un alt scandal, Andreea Berecleanu, prezentatoarea Observatorului de la postul Antena 1, i-a acţionat în judecată postul B1 TV şi pe Radu Banciu, pentru afirmaţiile pe care acesta din urmă le-a făcut la adresa ei. Instanţa i-a dat câştig de cauză, iar „pârâţii“ trebuie să-i dea prezentatoarei despăgubiri de 30.000 de lei. De asemenea, postul B1 TV, cât şi Radu Banciu trebuie să-şi exprime scuze în mod public. Decizia instanţei nu este, însă, definitivă. 


Până la ora închiderii ediţiei, realizatorul Radu Banciu nu a putut fi contactat pentru a comenta reacţia studentei moldovence care i-a dat o replică pe blogul său.

(Ionuţ Ungureanu)


Citiţi şi

O studentă moldoveancă îi răspunde lui Banciu: „Sunt o curvă, studentă în România, care nu a rămas gravidă din primul semestru. Ura!“

Radu Banciu vs. internauţii moldoveni: pagina de Wikipedia a fost modificată - „porc sălbatic“ sau „duşman al Republicii Moldova“

Cristi Dumitru: Banciule, te invităm să Descoperi Basarabia

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite