Violatorul unei fetiţe de 5 ani, la un pas de eliberare din cauza unei erori de procedură. Artificiul folosit pentru menţinerea pedofilului în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat acuzat că şi-a violat nepoata în vârstă de 5 ani a fost cu un picior în libertate, obţinând o sentinţă definitivă prin care cererea procurorilor de prelungire a arestului preventiv a fost respinsă din motive de procedură. În final, pedofilul a fost menţinut în arest printr-un artificiu juridic al procurorilor.

Alexandru Valentin Tătaru, un bărbat din Buziaş arestat în luna aprilie a acestui an pentru că şi-a violat nepoata în vârstă de cinci ani, a fost ca şi eliberat din arest după ce Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş au respins propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru că solicitarea procurorilor nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege. Mai exact, Codul de Procedură Penală prevede că „propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive”.

Cum durata arestului preventiv expira în 13 iunie, iar solicitarea de prelungire a arestului preventiv a fost formulată în 08 iunie, Judecătoria Timişoara a considerat că solicitarea nu a fost depusă în termen, iar procurorul a fost decăzut din dreptul de a formula cerere de prelungire a arestului preventiv. Decizia Judecătoriei Timişoara, emisă în 8 iunie, a fost justificată printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale care spune că „nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive este de natură să cauzeze o vătămare procesuală (...), sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunere de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen”. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au contestat decizia Judecătoriei, la Tribunalul Timiş. Contestaţia s-a judecat în 12 iunie, cu o zi înainte de expirarea mandatului de arestare preventivă. Decizia Judecătoriei Timişoara a fost menţinută, iar bărbatul acuzat că a violat-o pe fetiţa de cinci ani urma să fie pus în libertate, miercuri 13 iunie, când îi expira mandatul de arestare preventivă.

Într-un răspuns formulat la solicitarea „Adevărul”, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara arată că solicitarea de prelungire a mandatului de arestare preventivă a fost formulată în termenul prevăzut de lege. În acelaşi răspuns, procurorii mai arată că în ciuda sentinţei prin care cererea de prelungire a arestării preventive a fost respinsă, inculpatul a fost menţinut, totuşi, în arest. Practic, procurorii au salvat situaţia folosind un artificiu juridic.  

Astfel, în data de 12 iunie, după respingerea propunerii de arestare preventivă, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au întocmit rechizitoriul şi l-au trimis pe bărbatul acuzat de viol în judecată, la Judecătoria Lugoj, cu propunerea de menţinere a arestului preventiv. În dimineaţa zilei de 13 iunie, zi în care expira mandatul de arestare a violatorului, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Lugoj a dispus „menţinerea măsurii arestului preventiv pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.06.2017”

Surse judiciare au declarat că decizia judecătorului de cameră preliminară ar ridica semne de întrebare, pentru că din moment ce există o sentinţă definitivă de încetare a mandatului de arestare preventivă, judecătorul de cameră preliminară a menţinut ceva ce nu există. Alte surse judiciare au arătat, însă, că prin respingerea cererii de prelungire a mandatului de arestare preventivă nu s-a dispus încetarea mandatului de arestare, ci decăderea din drepturi a procurorului de a formula cerere de prelungire a mandatului de arestare, la momentul deciziei de menţinere mandatul fiind în vigoare. 

Surse din Justiţie au declarat că în această situaţie absurdă s-a ajuns din cauza neclarităţilor din lege, la nivel naţional existând interpretări diferite cu privire la modul de calcul al termenelor procedurale. Problema, susţin surse judiciare, ar putea fi rezolvată destul de simplu printr-o clarificare legislativă. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite