VIDEO Vapoarele de la Timişoara, „gemenele“ vaporului de pe Lacul Titan din Bucureşti. Constructorul: „Ori trec în liga superioară, ori mor“

VIDEO Vapoarele de la Timişoara, „gemenele“ vaporului de pe Lacul Titan din Bucureşti. Constructorul: „Ori trec în liga superioară, ori mor“

Vapoarele care vor circula pe Bega, copia fidelă a vaporului Alexndru Ioan Cuza din Parcul Titan Bucureşti FOTO  www.nicolcarm.blogspot.ro

Primăria Timişoara a finalizat licitaţia pentru desemnarea firmei care va construi cele şapte vapoare care vor naviga pe Bega de anul viitor. Câştigătoarea licitaţiei este o firmă din Galaţi, iar potrivit informaţiilor intrate în posesia „Adevărul”, cele şapte vapoare de la Timişoara vor fi copia fidelă a vaporului „Alexandru Ioan Cuza” de pe lacul Titan din Bucureşti.

După o licitaţie eşuată la care nu s-a prezentat nimeni, Primăria Timişoara a organizat o nouă licitaţie pentru achiziţionarea unui număr de şapte vaporetto pentru transport pe Bega. În urma licitaţiei, la care au participat două firme, SC SPATYARD SRL şi SC UNICOMP SRL, a fost desemnată câştigătoare firma gălăţeană Spatyar, care şi-a adjudecat contractul de furnizare a vaporaşelor pentru suma de 6,9 milioane lei fără TVA. Potrivit contractului, firma câştigătoare trebuie să livreze ambarcaţiunile în şase luni.

„Ambarcaţiunile au o lungime de 12,7 metri, înălţimea de 4,9 metri, înălţimea de construcţie 1,5 metri, pescajul maxim 0,65 metri şi necesită un echipaj format din două persoane. Numărul de locuri este de 50. Prin urmare, vor fi 50 de scaune”, a declarat primarul Nicolae Robu, potrivit căruia furnizarea vaporaşelor, achiziţionate în cadrul proiectului european de amenajare a malurilor Begăi, poate fi realizată şi după 31 decembrie, fiind o achiziţie realizată din bani de la bugetul local.

Pe siteul propriu, firma care a câştigat licitaţia se prezintă ca „o companie tanara, ce a preluat experienta si know how-ul alaturi de grupul de ingineri si tehnicieni de la fosta societate SPAT S.A., avand misiunea de a  duce mai departe vasta activitate in constructii de ambaracatiuni si nave mici”.  Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Spatyard SRL este o societate înfiinţată în urmă cu doi ani, are doi asociaţi, iar în 2013 nu a avut niciun angajat, raportând o cifră de afaceri de 67.000 de lei şi un profit de 32.788 lei. În 2014, firma a avut cinci angajaţi şi o cifră de afaceri de aproape 500.000 de lei şi un profit de 24.000 de lei. Contractul semnat acum cu Primăria Timişoara are o valoare de peste 14 mai mare decât toată cifra de afaceri din 2014.

Vapor Lacul Titan FOTO nicolcarm.blogspot.ro

Unul dintre asociaţii Spatyard, care este şi administrator al societăţii a declarat pentru „Adevărul” că firma înfiinţată de doi ani are o resursă umană cu o experienţă de două decenii în producţia de ambarcaţiuni. „Este un colectiv cu o experienţă de 20 de ani în domeniu. Am realizat în diverse variante nave de pasageri. Eu asta fac din 1983 încoace şi încercăm să rezistăm pe o piaţă ostilă din punct de vedere al legislaţiei şi al sprijinului statului. Suntem printre puţinii care mai rezistăm în faţa firmelor externe. Ce să vă spun? Că industria românească de profil era pe locul patru în Europa. Astăzi mai rezistă doar unor privatizări reuşite a marilor şantiere navale”, a declarat reprezentantul Spatyard.

Vapor Lacul Titan Bucureşti FOTO bucurestifm.ro

Managerul firmei care livrează vapoarele de la Timişoara a mărturisit că din contractul cu Primăria Timişoara are două ieşiri. „Ori mă va trece în liga superioară, ori mă va omorî. Îmi va fi foarte greu să rezolv acest contract, dar nu imposibil. Am stat, am analizat, mi-am luat parteneri din zonă, m-am dus la prieteni, la amici care să mă sprijine şi mă vor sprijini în acest demers”, a mai declarat reprezentantul firmei gălăţene pentru „Adevărul”. Reprezentantul societăţii a mai declarat că modelul care va circula pe Bega este copia fidelă a vaporului „Alexandru Ioan Cuza”, care circulă pe lacul Titan din Bucureşti, cu singura diferenţă că modelul din Bucureşti este unul deschis, în timp ce modelul de la Timişoara va fi unul închis, cu geamuri culisante.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: