VIDEO Test de supravieţuire. Cum au rezistat locuitorii unui municipiu din România 30 de ore fără curent, căldură, şi apă la robinet

VIDEO Test de supravieţuire. Cum au rezistat locuitorii unui municipiu din România 30 de ore fără curent, căldură, şi apă la robinet

După două zile în care a nins neîntrerupt, Lugojul a rămas mai bine de 30 de ore fără curent FOTO Daniel Dancea

Zeci de mii de familii din peste 60 de localităţi din Timiş au avut de suferit sâmbătă, duminică şi luni din cauza ninsorilor care au afectat reţelele de electricitate. Municipiul Lugoj, al doilea oraş ca mărime din judeţul Timiş, cu o populaţie de aproximativ 35 de mii de locuitori, a fost paralizat după două zile de ninsori abudente.

Într-o primă fază, a fost afectată circulaţia în oraş. Maşinile de deszăpezire ale firmei de salubritate, puţine şi foarte vechi, nu au făcut faţă. Coşmarul lugojenilor avea să înceapă, însă, duminică dimineaţa în jurul orei 9.00. Din cauza unor avarii la liniile de înaltă şi medie tensiune din zonă, tot oraşul a rămas fără curent electric. Odată cu întreruperea curentului s-a interupt şi furnizarea apei în oraş, pompele electrice de la uzina de apă neavând posibilitatea să funcţioneze fără curent electric.

Oraşul, complet paralizat

În Lugoj nu există sistem de încălzire centraizat, cei mai mulţi având centrale termice pe gaz sau lemne. În lipsa electricităţii, nici pompele centralelor pe lemne nu au putut funcţiona astfel că singurii care s-au putut bucura de căldură au fost aceia care au avut sobe sau generatoare electrice. Nici cei cu generatoare electrice nu au stat liniştiţi pentru că pe tot parcursul zilei de duminică pompele de benzină din oraş au fost nefuncţionale. Abia duminică seara, cu ajutoul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, o benzinărie Lukoil din localitatea Coştei şi o benzinărie Rompetrol de la intrarea în Lugoj dinspre Timişoara au fost putut funcţiona. La Rompetrol s-au format cozi, unii venind cu canistrele să cumpere benzină pentru generatoare.

O noapte fără căldură

Duminică dimineaţa, după oprirea apei, lugojenii au luat cu asalt supermarketurile din oraş. Astfel, duminică seara la niciun magazin din oraş nu se mai putea găsi apă potabilă şi pâine. Unii dintre lugojeni, care au locuinţele dotate doar cu plite electrice, nu au putut să îşi încălzească nici mâncarea. De lipsa electricităţii au fost afectate şi fabricile din oraş. Pe lângă elevii, care nu au mers la şcoală în tot judeţul, au rămas acasă şi muncitorii din fabricile care nu au putut funcţiona fără curent. Aşteptând să fie remediată problema curentului dintr-un moment în altul, lugojenii au dormit în frig sau au dormit înghesuiţi la rude sau prieteni care au avut căldură.

Probleme la spitale

Un alt oraş din Timiş afectat de lipsa curentului a fost Făgetul. Spitalul din Făget a rămas fără curent, iar în Timiş au ajuns patru generatoare de mare putere din judeţele Alba, Arad, Hunedoara şi Bijor, două dintre generatoare fiind trimise pentru alimentarea cu energie electrică a spitalului din Făget. La Lugoj, funcţionarea spitalului în regim de avarie a fost asigurată de un generator. Un bărbat care s-a tăiat cu toporul la mână a fost, însă, trimis la Timişoara spunându-i-se că Radiologia nu funcţionează din cauza penei de curent. Luni dimineaţa, Enel a transmis că va lucra cu prioritate pentru remedierea problemelor de la Lugoj. În jurul orei 15.00, în cea mai mare parte a oraşului, furnizarea energiei electrice a fost reluată. 

 

 

 

   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: