VIDEO Cum s-a salvat un agricultor din Timiş după un eşec de proporţii la cultura de porumb. Mistreţii i-au distrus tot ce plantase pe o suprafaţă de 112 hectare

VIDEO Cum s-a salvat un agricultor din Timiş după un eşec de proporţii la cultura de porumb. Mistreţii i-au distrus tot ce plantase pe o suprafaţă de 112 hectare

Utilajele cumpărate de inginerul Vasile Târziu pentru eficientizarea activităţii

Vasile Târziu, un inginer din Cenad, judeţul Timiş, care cultivă 237 de hectare în sistem ecologic a avut în primavăra acestui an un eşec de proporţii. Mistreţii i-au distrus o cultură de 112 hectare de porumb proaspăt semănat. Pentru a reduce proporţia eşecului, pe terenul compromis de mistreţi agricultorul a cultivat alte legume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vasile Târziu este unul dintre agricultorii perfomanţi ai judeţului Timiş, cultivând aproape 240 de hectare de teren în sistem ecologic. În primăvara acestui an, porcii mistreţi, a căror înmulţire a scăpat de sub control, i-au distrus agricultorului 112 hectare de teren pentru care numai sămânţa a costat 83.000 de lei.

„S-au înmulţit mistreţii foarte mult şi produc pagube foarte mari. În cazul meu au luat rândul de porumb şi au scos bob cu bob. Fiind o cultură în sistem ecologic, sămânţa nu era tratată decât cu un humus natural, iar porcii mistreţi nu au fost afectaţi”, povesteşte inginerul Târziu.

Confruntat cu dezastrul, agricultorul a înlocuit cultura de porumb cu soia.

„M-am gândit ce să pun în locul culturii. Pe o parte din suprafaţă am cultivat soia, iar pe o parcelă de 34 de hectare am zis să încerc cu dovleac pentru seminţe, fiind cunoscute beneficiile uleiului de dovleac, foarte căutat în ţările din vest”, a declarat Vasile Târziu, care tratat cultura de dovleac doar cu tratamente bio. Spre exemplu, ca insecticid s-a folosit o substanţă produsă din apă şi urzici. De asemenea, dovlecii au fost prăşiţi, iar acolo unde a fost nevoie au fost săpaţi manual.

Chiar dacă a fost un an secetos, inginerul din Cenad a avut bucuria să aibă o recoltă bună, aproape 400 de kg de seminţe la hectar, în condiţiile în care într-un an bun producţia ajunge la 700 de kg la hectar. „Extracţia la seminţele de dovleac e similară cu extracţia de la floarea soarelui. Dintr-un kg de seminţe se obţin aproximativ 400 ml de ulei. Ţinând cont că un litru de ulei e 100 de lei, cultura rentează”, a arătat agricultorul.

Pentru rentabilitate e nevoie, însă, ca recoltarea şi uscarea seminţelor să se facă mecanizat. În acest an, Vasile Târziu a lucrat cu utilaje închiriate, dar pentru anul viitor intenţionează să crească suprafaţa cultivată, să îşi achiziţioneze propriile utilaje şi să cumpere inclusiv o presă proprie de ulei pe care să îl vândă ulterior pe piaţa europeană. Potrivit agricultorului, costul utilajelor primare pentru recoltarea dovlecilor, fără a include tractorul, este de aproximativ 40.000 de euro, în acest preţ intrând utilajul care adună dovlecii pe un singur rând şi combina care îi adună efectiv de pe câmp şi scoate seminţele din ei, împrăştiind resturile pe câmp.

O combină de recoltat dovleci poate ajunge, însă, şi la 80.000 de euro. La asta se adaugă costurile pentru spălarea şi uscarea seminţelor, care se poate face manual, la soare, sau mecanizat cu ajutorul unei instalaţii spălare şi uscare care costă între 40.000 şi 80.000 de euro. Pentru a produce şi uleiul mai e nevoie de o presă a cărei valoare este cuprinsă între 12 şi 14.000 de euro, la o capacitate de 300 kg/zi. „Pentru anul viitor vreau să fac investiţii în acest domeniu şi să cultiv 80 de hectare”, a declarat inginerul bănăţean, potrivit căruia reţeta succesului este realizarea lucrărilor mecanizat, lipsa forţei de muncă fiind una dintre cele mai mari probleme ale agriculturii româneşti. 




Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările