VIDEO: Rețea de traficanți de persoane, anihilată în Timiș. Vezi cum forțau fetele să se prostitueze!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi au fost retinuti de politisti
Cei doi au fost retinuti de politisti

Au fost sechestrate, amenințate și bătute, pentru a se prostitua. Li s-a întâmplat unor tinere din Timișoara care au căzut în mâna unui bărbat de 30 de ani și a concubinei acestuia. Polițiștii au reușit să anihileze însă rețeaua. Vezi cum operau!

Poliţiştii Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Intervenţii Rapide şi Serviciului de Operaţiuni Speciale Timişoara au descins la locuinţa unui bărbat din Timişoara suspect că exploata tinere, printre care şi minore, prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost identificat proprietarul S.D.E, de 30 de ani, care se afla împreună cu două tinere de 15 respectiv 27 de ani şi trei bărbaţi, iar în urma controlului corporal efectuat asupra sa au fost găsite sume de bani în valută şi lei, 19 inele şi 2 brăţări dintr-un metal ce păreau a fi din aur.

Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că acesta împreună cu concubina sa au exploatat mai multe tinere, prin obligarea la practicarea prostituţiei, dintre care unele minore. Aceştia au închiriat mai multe apartamente pe raza municipiului Timişoara, unde tinele erau cazate şi practicau prostituţia, iar clienţii erau racolaţi prin intermediul anunuţurilor postate la rubricile matrimoniale ale ziarelor.

Concubina sa era cea care supraveghea îndeaproape tinerele, încasa banii de la clienţi si îi preda acestuia sumele de bani. Tinerele erau ameninţate, sechestrate şi supuse la violenţe fizice şi pshice, având între 10şi 15 clienţi zilnic.

Suspectul a fost audiat şi reţinut sub aspectul săvârşirii infraţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism, riscând până la 15 ani de închisoare, urmând să fie prezentat de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările vor continua pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite