VIDEO Reportaj la un miting PSD: „Când Dăncilă apare, soarele răsare“. Gestul făcut de o româncă din diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Mitco (stânga) a venit din Italia la Timişoara special pentru Viorica Dăncilă. „Doamna Anişoara” (dreapta) a scandat: „Când Dăncilă apare, soarele răsare” FOTO Daniel Dancea
Elena Mitco (stânga) a venit din Italia la Timişoara special pentru Viorica Dăncilă. „Doamna Anişoara” (dreapta) a scandat: „Când Dăncilă apare, soarele răsare” FOTO Daniel Dancea

Sute de simpatizanţi PSD au participat vineri seara la mitingul electoral al Vioricăi Dăncilă de la Timişoara. Cea mai înfocată susţinătoare a Vioricăi Dăncilă a început să scandeze la vederea candidatului PSD: „Când Dăncilă apare, soarele răsare.

După o zi plină în care a susţinut o conferinţă de presă la Consiliul Judeţean, unde s-a confruntat şi cu un grup de aproximativ 15 protestatari foarte vocali, a vizitat un spital şi s-a întâlnit cu profesorii din Timiş, Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu activiştii de partid la Hotel Senator de pe Calea Lugojului. Cu mai bine de o oră înaintea începerii evenimentului, activiştii PSD şi-au făcut apariţia la sala de evenimente, parcarea fiind neîncăpătoare. Participanţii s-au văzut nevoiţi să îşi lase maşinile pe marginea drumului, chiar şi la câteva sute de metri, aglomeraţia produsă fiind un motiv de nemulţumire pentru şoferii aflaţi în trecere.

Lipsa de entuziasm a participanţilor care ajungeau la evenimentul PSD era vizibilă cu ochiul liber. Spre exemplu, o singură delegaţie de activişti PSD a venit la Timişoara cu o pancartă, cea din Bethausen. Un tânăr care ţinea pancarta nu a părut să ştie foarte multe despre Viorica Dăncilă sau contracandidaţii ei, fiind nevoie să intervină în permanenţă un domn în discuţie ca să îl ajute. O simpatizantă PSD de la Bethausen ştie foarte clar de ce Iohannis nu trebuie votat: „Nu e român”. „Vrem un preşedinte român, de etnia noastră. Suntem singura ţară din lume care avem preşedinte de altă naţionalitate decât a noastră. El nu poate să cânte noi suntem români, că nu e român. Numele îl trădează. Şi neamul”, spune un „român mândru” de la Bethausen.

„Când Dăncilă apare, soarele răsare”

Cartea românismului este jucată şi de o altă simpatizantă a PSD. Este aceeaşi femeie care a început să strige la vederea Vioricăi Dăncilă: „Când Dăncilă, apare soarele răsare”. Auzind-o pe femeie, preşedintele PSD o cheamă pe „doamna Anişoara” să i-o prezinte Vioricăi Dăncilă: „E membră PSD din 1990”. „Sunt membru fondator”, plusează femeia, care constată apoi cu gust amar lipsa de entuziasm a participanţilor: „Nu strigă nimic, nu ştiu ce i-a apucat”.

Gestul unei românce venite din Italia special pentru Viorica Dăncilă

De la intrate până în faţa scenei, Viorica Dăncilă a făcut câteva minute bune, fiind nevoită să se „scalde” în mulţimea strânsă în jurul ei. În tot acest timp, cei care au intrat deja în sală aşteptatu să o vadă pe Viorica Dăncilă pe scenă. Ca să o vadă pe Viorica Dăncilă printre mulţimea adunată în jurul ei, o femeie s-a urcat cu picioarele încălţate pe scaunul lăsat liber pentru câteva minute de o jurnalistă.

„Am rezidenţă la Lido di Jesolo şi am venit special pentru doamna Viorica Dăncilă. Merg cu PSD până la capăt. Totul pentru ţară, totul pentru popor. Păcat că nu e şi Dragnea aici”, a spus femeia, care a mai declarat că a plecat din ţară din cauza lui Boc şi a lui Băsescu. Întrebată de ce s-a urcat cu picioarele pe scaunul jurnalistei, femeia a declarat: „Nu sunt murdară, am venit cu maşina. Am plătit taxi”.

După discursurile liderilor PSD, dintre care cel al lui Petre Daea a stârnit cele mai multe aplauze, a urmat Viorica Dăncilă. Într-un discurs în care a repetat unele lucruri spuse deja cu alte ocazii, Viorica Dăncilă l-a îndemnat pe Klaus Iohannis să meargă să o voteze. Imediat ce Viorica Dăncilă şi-a încheiat discursul, simpatizanţii PSD s-au întors la casele lor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite