VIDEO Cât din realitatea Săvârşinului se potriveşte cu exclamaţia fostului ministru Funeriu: „Cucoană, nu aţi făcut nimic!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Regal de la Săvârşin
Castelul Regal de la Săvârşin

Am regăsit Săvârşinul în prag de iarnă în doliu. Regele Mihai, omul în care şi-au pus localnicii multă speranţă, a devenit istorie.

Săvârşin este o localitate aflată în judeţul Arad, la graniţa cu estul judeţului Timiş, la poalele Munţilor Metaliferi. Satul are în jur de 1.300 de locuitori, iar în comună sunt peste 3.500 de suflete. Singurele locuri de muncă sunt în agricultură, silvicultură şi industria lemnului. Ar putea să zbârnâie turismul, dar nu se întâmplă acest lucru. 

Localnicii au norocul ca localitatea Săvârşin să fie cunoscută datorită Casei Regale, care a reintrat în posesia castelului de acolo. Acesta a fost cumpărat de fostul suveran Mihai I în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar apoi Suveranul a fost deposedat de proprietăţi de către comunişti. 

Am regăsit Săvârşiniul în prag de iarnă, în doliu. Regele Mihai, omul în care şi-au pus localnicii multă speranţă, a devenit istorie.

Drapelul naţional de pe Castelul Regal de la Săvârşin a fost coborât în bernă. Angajaţii de la castel au amenajat la intrarea pe domeniul regal un loc unde oamenii pot aşeza coroane şi să aprind o candelă în memoria regelui. Într-o anexă a castelului se află cartea de condoleanţe. Lângă este chipul Regelui şi o lumânare aprinsă.

„Adâncă recunoştinţă celui care a fost pentru noi toţi mai mult decât un părinte. S-a încheiat un frumos capitol al istoriei noastre, s-a stins un suflet, a plecat un om, lăsând un gol care nimeni şi nimic nu îl va mai putea umple vrodată. Somn lin Majestate”. Aşa sună unul dintre mesajele scrise în cartea de condoleanţe.

"Când a trebuit să fie rege, a fost rege, când a vrut să vină jos, venea jos la nivelul nostru"

După ce a redevenit propriatar pe domeniu, a devenit o tradiţie ca Regele Mihai să petreacă alături de familie sărbătorile de Crăciun la Săvârşin. În 2014 a fost însă ultima dată când regele a ţinut Crăciunul la Săvârşin. Oamenii îl regretă.

„Regele Mihai a fost, asta e regretul mare. Până în 2014, în fiecare an Majestatea sa venea la Săvârşin, la sărbătorile de iarnă. Mi-a făcut o mare plăcere. Am lucrat şase ani la Ocolul Regal. Cum a fost? Când a trebuit să fie rege, a fost rege, când a vrut să vină jos, venea jos la nivelul nostru. Ştia să lucreze cu toată lumea... Rămânem cu speranţa în urmaşi, care vor veni la Săvârşin şi vor continua ce s-a început... La sosirea prima dată în Săvârşin a fost întâmpinat aşa cum se cuvine. A doua zi dimineaţa, a ieşit, a traversat, a făcut o plimbare”, spune unul dintre localnicii din Săvârşin.
 

Este o vreme mohorâtă, abia vezi pe cineva pe stradă. „Zona era identificată după Majestatea sa. Toată lumea ştie de Săvârşin datorită majestăţii sale Regele Mihai. Ne pare rău, toţi suntem marcaţi de moartea Majestăţii...”, afirmă un alt săvârşinean.

Întrebat dacă mai crede în monarhie, în Casa Regală, acesta este ferm „În Casa Regală, da. Credem şi suntem alături de dumnealor. Monarhia ar fi schimbat foarte mult la noi în bine”.
 

E clar, oamenii îl regretă sincer. „Dumnezeul să-l odihnească. Pentru România, a fost un om bun. Un român adevărat, cum s-ar zice. A ţinut la popor”, a spus un alt localnic. 

Doliu la Săvârşin

Sărmanii aşteptau pachetele de Crăciun

A devenit o tradiţie ca Regele Mihai să pregătească pachete de Crăicun pentru pentru familiile nevoiaşe din comună. Au fost ani în care a mers din poartă-n poartă, să lase cadouri. „Primeam pachete de Crăciun, Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească. A fost un om bun, foarte bun cu săracii. Am fost de vreo două ori şi la castel. A ajutat mult”, ne spune o femeie care face curat prin parcul bisericii. 

„Când a venit regele la noi nu am reuşit să realizăm însemnătatea evenimentului”

Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, are în biroul său un veritabil altar dedicat regelui. La loc de cinste stă un tablou de dimensiuni apreciabile cu Regele Mihai şi Regina Ana. Primarul a fost unul dintre privilegiaţii care a stat la masă cu Regele Mihai. A fost invitat la castel, ba la o masa de prânz, ba un ceai sau la o cină.

„Parcurgem o perioadă tristă pentru comunitatea de la Săvârşin. Săvârşinenii au fost obişnuiţi cu regele, ca şi cu un membru al familiei. Şi atunci când îţi dispare un membru al familiei, durerea este pe măsură. Spuneam în urmă cu ceva vreme, când a venit regele la noi nu am reuşit să realizăm însemnătatea evenimentului...În timp am realizat, după atâtea momente frumoase, a devenit un concetăţean de-al nostru, membru al marii familiei săvrşinene. Am petrecut momente frumoase alături de ei, au fost şi la primărie, eram invitat cu preotul la masa de prânz, sau la un ceai, sau la o cină. Am fost privilegiat să stau la masă cu regele”, a spus Ioan Vodicean (foto jos). 

Savarsin

Inevitabil punem şi întrebarea „Cum era Regele Mihai?”. „Era de o modestie şi de o simplitate ieşită din comun. Greu de crezut că un rege poate să îmbrace atâta modestie şi atâta simplitate. Probabil că şi prin asta a reuşit să uimească întreaga lume...De trei ani nu a mai vizitat regele Săvârşinul. A venit singur ultima dată, regina era bolnavă, şi spunea că e greu să vină în Românai fără regină. A fost ultima vizită!”, a adăugat primarul Vodicean, care se pregăteşte să plece la ceremonia funerară de la Bucureşti şi Curtea de Argeş.

Casa Regală se deschide parţial pentru turişti

Primarul din Săvârşin susţine că reprezentanţii Casei Regale au luat hotărârea să deschidă parţial Castelul pentru public. Anul viitor urmează să fie inaugurat şi Muzeul Automobilelor Regelui, după ce maşinile de colecţia fostului suveran au fost aduse deja la Săvârşin. De abia acum, zona poate să devină o atracţie turistică, sub brandul „Regele Mihai”  În 2018, se va deschide şi un magazin de suveniruri, spune primarul Ioan Vodicean.

„La momentul când au venit prima dată, în 2011 aşteptările erau foarte mari. Nu ştiam ce urma să se întâmple. Mulţi dintre cei care doreau să curgă lapte şi miere pe văile Săvârşinului, văzând că nu se întâmplă aşa, au avut o uşoară dezamăgire. Importanţa existenţei domeniului regal la Săvârşin este un câştig imens, dar pe termen îndeungat. Pe termen scurt şi mediu este suficient că nu există cetăţean al României care să nu fi auzit de Săvârşin, de domeniul regal, de frumosele obiceiuri ale dubaşilor. Nu pot să viziteze în acest moment domeniul. Pe parcursul reabilitării şi amenajării ca el să poată primi oaspeţi de seamă, nu au dorit să fie deschis publicului. De curând au fost aduse în România un număr de maşini din colecţia a regelui, care va fi un punct atractiv pe harta turistică a Săvârşinului. Din ce am discutat, din 2018, din luna mai, se doreşte să fie deschis publicului atât muzeu, cât şi parţial domeniul. Se lucrează la un magazin de suveniruri, la un coffee shop”, a mai declarat Ioan Vodicean.

„Era o cinste pentru că o asememena personalitate a venit în aceste locuri”

La Săvârşin există un liceu tehnolog, unde învaţă în jur de 500 de elevi. Pe un perete din holul şcolii se află un panou dedicat Casei Regale a României. Sunt fotografii cu Regele Mihai şi ceilalţi membri ai dinastiei.
 

Am ajuns acolo când orele erau deja gata, dar am fost primiţi cu bucurie de profesoara de limba română Violeta Mărgineanu.


„M-a impresionat că am surprins nişte elevi căutând pe telefonul mobil. Am întrebat ce caută. Aveau imagini cu majestatea sa, în cursul unei vizite de acum câţiva ani în satele aparţinătoare comunei Săvârşin, făcând cunoştiinţă cu familii, cu oameni care aveau nevoie de ajutor. Dăruind din preaplinul lor şi acestor familii... Cu regret în suflet de despărţim de Majestatea sa! A avut un rol foarte important în zonă. Copil fiind, am aflat multe lucruri despre familia regală, era o cinste pentru comunitatea noastră. Era o cinste pentru că o asememena personalitate a venit în aceste locuri. Erau o grămadă de legende, întâmplări, care era un deliciu pentru cei din zonă. Se povestea despre el chiar şi în comunism. Majoritatea au amintiri frumoase în legătură cu regele. Am impresionat simplitatea sa, am remarcat distinţia, părea desupra celorlalţi”, afirmă Violeta Mărgineanu.

Doliu la Săvârşin

Autostrada aduce Săvârşinul mai aproape de lume

După moartea Releglui Mihai, sărbătorile de iarnă nu vor mai fi la fel la Săvârşin. Însă oamenii au o mare speranţă, ca brandul Regele Mihai să îi ajute să facă turism. Mai cu seamă că după   terminarea autostrăzii „Vestului” pe porţunea Timişoara-Lugoj-Deva, drumul spre Săvârşin urmează să se scurteze. Acum, dinspre Timişoara, se poate merge pe drum rapid până la Margina, iar de acolo mai rămâne doar 30 de kilometri de pearcurs pe drum judeţean, prin pădurea care este proprietatea Casei Regale. 
 

Pe locul actualului Castel Regal se găsea în secolul al XVIII-lea castelul familiei nobiliare maghiare Forray. A ajuns apoi în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârşin până la moartea sa în 1932. După moartea acestuia, domeniul intră în proprietatea societăţii „Corvin”, la care acţionar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, acesta vinde acţiunile majoritare regelui Mihai I.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite