VIDEO Majorări de impozite uriaşe pentru mii de proprietari ai unor clădiri neîngrijite. Cum a încercat o tânără să scape de supraimpozitare

VIDEO Majorări de impozite uriaşe pentru mii de proprietari ai unor clădiri neîngrijite. Cum a încercat o tânără să scape de supraimpozitare

FOTO Arhivă

Consiliul Local Timişoara a aprobat marţi peste 120 de proiecte de hotărâre care vizează majorări de impozite cuprinse între 250 şi 500 la sută. Vizaţi sunt peste 1.700 de proprietari ai unor clădiri sau terenuri neîngrijite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproape 2.000 de proprietari ai unor clădiri şi terenuri neîngrijite din Timişoara vor fi supraimpozitaţi din 2019. Consiliul Local a aprobat marţi măriri ale impozitelor cu sume cuprinse între 250 şi 500 la sută. „Eu nu pot fi populist. Ştiu că este o măsură impopulară. Ştiu că vreo 5.000 de persoane sunt supărate pe mine. Nu au motive să fie supăraţi pentru că de ani de zile am tot spus să îşi repare clădirile”, a declarat primarul Nicolae Robu, potrivit căruia primăria a reparat greşeala din cauza cărora mai multe hotărâri au fost anulate în instanţă.

O tânără, proprietară a unui apartament dintr-o clădire istorică din zona Iosefin, a încercat să îi convingă pe consilierii locali să nu aprobe majorarea în cazul acelui imobil pentru că proprietarii au făcut demersuri de reabilitare a clădirii. Potrivit tinerei, proprietarii au început să adune bani pentru reabilitare şi analizează ofertele a trei firme de proiectare. De asemenea, tânăra a arătat că până la clarificarea situaţiei juridice a două apartamente care aparţin primăriei, nu se pot face demersuri pentru reabilitare. Tânăra nu a reuşit să îi înduplece pe consilierii locali să amâne supraimpozitarea. Astfel, şi acest proiect a fost aprobat, iar la sumele pe care le adună în momentul de faţă proprietarii pentru reabilitare, lucrările ar putea începe doar peste câţiva ani.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: