VIDEO FOTO Furtună în Timişoara, sâmbătă după-amiază. Copaci căzuţi şi acoperişuri luate de vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copac căzut în faţă la Adam Muller Guttenbrun FOTO Ştefan Both
Copac căzut în faţă la Adam Muller Guttenbrun FOTO Ştefan Both

O ploaie torenţială, cu vânt puternic şi grindină, care a durat 15 minute, a lăsat urme vizibile în Timişoara, fiind semnalate mai multe avarii, precum panouri de staţii de autobuz luate de vânt şi copaci căzuţi.

GALERIE FOTO
ISU Timiş a emis Cod Portocaliu de fenomene periculoase, sâmbătă, între orele 15.40-16.30. 

“Pentru evitarea producerii unor situaţii de urgenţă care pot afecta viaţa şi bunurile, recomandăm cetăţenilor ca pe timpul intensificării vântului şi căderilor de grindină, să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia şi să deconecteze aparatura casnică. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate” au anunţat cei de la ISU.

În jurul orei 15.30, Timişoara a fost măturată de o puternică furtună, care a venit şi cu rafale de grindină. Deşi a fost o vijelie scurtă, de doar câteva minute, a fost de-ajuns să provoace câteva pagube. Canalizarea oraşului nu a făcut faţă. Asta cu toate că cei de la ISU au evertizat că să se ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

Furtună la Timişoara

Străzile şi marile bulevarde au fost pur şi simplu inundate. În zona Calea Aradului, locuitorii au rămas, pentru câteva zeci de minute, fără apă la robinet. Câţiva copaci au fost doborâţi de furtună, iar bucăţi dintr-un acoperiş s-a desprins şi a zburt pe maşinile din zonă. 

De altfel, meteorologii au transmis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în întreaga ţară, de sâmbătă după-amiază, până duminică la ora 18.00. În 25 de judeţe va fi cod galben, urmând a se înregistra cantităţi de precipitaţii ce pot ajunge la 40 de litri pe metru pătrat.

Furtună Timişoara
Furtună Timişoara
Furtună Timişoara
Furtună Timişoara
Furtuna Timişoara
Furtuna Timişoara
Furtuna Timişoara
Furtună Timişoara
Furtună Timişoara

SURSA Foto Opinia Timişoarei/Info Trafic jud Timiş

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite