VIDEO Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, despre Timişoara: „Ca să fiu foarte sinceră, s-a schimbat mai puţin decât m-aş fi aşteptat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Succesul e molipsitor”, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi www.fonduri-structurale.ro şi menită să promoveze accesarea fondurilor structurale, a ajuns şi la Timişoara. În debutul evenimentului, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a declarat că Timişoara s-a schimbat mai puţin decât se aştepta.

Derulată pentru prima dată în 2014, campania de promovare a fondurilor europene „Succesul e molipsitor” s-a reluat în acest an, fiind organizată în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare. Conferinţa de la Timişoara a avut loc miercuri, la evenimentul în cadrul căruia au fost prezentate proiecte de succes realizate din bani europeni, a participat şi şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea.

Mă bucur foarte mult să fiu în Timişoara. Nici nu mai ţin minte când am fost ultima oară aici. Cred că înainte de a avea o plecare de opt ani din ţară. Ca să fiu foarte sinceră, (n.r. oraşul) s-a schimbat mai puţin decât m-aş fi aşteptat. Unul dintre avantajele plecării din ţară pentru o perioadă mai îndelungată este că la întoarcere vezi cât de mult s-a schimbat faţa oraşului. Îmi face plăcere să merg în diferite regiuni ale ţării pentru a constata acest lucru. În Timişoara este un caz special pentru că Timişoara a câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană pentru 2021 şi va deveni oraşul ambasador al României în acel an. Plimbându-mă aseară prin centrul oraşului mi-am dat seama că este o oportunitate extraordinară şi mai sunt lucruri de făcut. Există un potenţial foarte mare de a folosi fondurile publice inclusiv fondurile europene pentru a se pregăti de această provocare. Este clar că se poate beneficia de fondurile publi în zona de patrimoniu şi infrastructură. Sunt două priorităţi pe care le-am văzut cu ochiul liber. Sunt convinsă că dumneavoastră timişorenii le cunoaşteţi mult mai bine. Pentru cineva care vine odată la 10 ani aici, asta este ce am observat aseară”, a susţinut şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, în cuvântul de deschidere a conferinţei de la Timişoara. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite