Victor Ponta este aşteptat la sărbătorirea a 70 de ani de existenţă a Universităţii de Vest Timişoara

Victor Ponta este aşteptat la
sărbătorirea a 70 de ani de existenţă a Universităţii de Vest
Timişoara

Universitatea de Vest Timisoara imbraca in mai haine de sarbatoare

Primul ministru, Victor Ponta, este cap de listă între invitaţii chemaţi să ia parte la evenimentele pregătite de Universitatea de Vest Timişoara, eveniment care este programat la jumătatea lui mai. El va putea asista şi la decernarea titlului de Honoris Causa al UVT lui Mihai Tănăsescu.

La jumătatea lunii mai, Universitatea de Vest Timişoara va sărbători 70 de ani de când funcţionează. Gazdele se pregătesc intens pentru eveniment, iar lista invitaţiilor este una mai mult decât selectă. Marilen Pirtea, rectorul UVT a anunţat că invitaţii vor fi trimise pe adresa premierului Victor Ponta, dar şi către Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale şi Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică. De asemenea, invitat important va fi şi  Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii. El va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea universităţii timişorene.

Pe lista acţiunilor pregătite este şi lansarea unui album, acesta va prezenta timişorenilor istoria instituţiei. „Vom lansa albumul «Proiectul 5060: Universitatea de Vest din Timişoara». Aici vom încerca să scoatem în evidenţă şi istoria clădirii UVT, puţini ştiu că aceasta este un monument istoric realizat de arhitectul Hans Fackermann. Sunt părţi din clădirea UVT considerate monumente, aşa cum este faţada, puncte care nu au fost atât de mult puse în valoare. Majoritatea oamenilor consideră că această clădire este una realizată în anii '70. Nu este deloc a;a, dar păstrăm toate informaţiile pentru momentul aniversar”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: