Victimele unei şoferiţe cu BMW au cerut despăgubiri pentru ouăle care au suferit „daună totală” într-un accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victimele unui accident rutier petrecut în urmă cu doi ani într-o intersecţie din Lugoj au solicitat, într-un proces pentru despăgubiri, daune pentru ouăle care  au fost distruse în urma impactului, anunţă „Redeşteptarea”.

O intersecţie din zona parcului George Enescu din Lugoj a fost, în urmă cu doi ani, scena unui accident de circulaţie în care o şoferiţă cu BMW care conducea cu viteză a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un Opel care circula regulamentar. În urma impactului două persoane au fost rănite şi transportate la spital, primind şapte zile de îngrijiri medicale.

Potrivit ziarului „Redeşteptarea, poliţiştii au deschis şi un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar şoferiţa cu BMW a primit scoaterea de sub urmărire penală, concluzionându-se că victima „a necesitat în final 7 zile de îngrijiri medicale, cu precizarea că cicatricea de la nivelul nasului constituie un prejudiciu estetic temporar minor”. În paralel cu ancheta penală, victimele din Opel au dat-o în judecată pe tânăra care a provocat accidentul şi firma de asigurare la care şoferiţa cu BMW avea încheiată poliţă RCA. De asemenea, în proces a fost chemată şi firma la care Opel-ul distrus complet în accident avea asigurare CASCO.

Pretenţiile victimelor din accident

Astfel, prin procesul deschis împotriva firmelor de asigurări şi a şoferiţei vinovate de producerea accidentului, cele trei persoane aflate în maşina care circula regulamentar au solicitat daune morale de 30.000 de lei şi acoperirea unor daune materiale după cum urmează: 4.333 euro reprezentând contravaloarea maşinii avariate în urma accidentului, 30 euro/zi pentru plata maşinii care ar fi fost închiriată şi nu a putut fi folosită, dar şi plata unei sume de 1.350 euro - diferenţa dintre valoarea asigurată pe Casco şi RCA.

La toate acestea se adaugă despăgubiri de 1.581 lei. Din această sumă 478 lei reprezintă certificatul medico-legal - 40 lei, contravaloarea expertizei medico-legale - 63 lei, contravaloarea medicamentelor - 325 lei, impozitul pentru maşină – 50 de lei. În suma de 1.581 de lei mai sunt cuprinse: tractarea maşinii avariate – 322 de lei şi contravaloarea unor bunuri aflate în maşină şi distruse în accident: ochelari – 500 lei, CD-uri – 100 lei, roşii – 60 lei, ouă – 80 lei.

Daune nedovedite

În cadrul procesului, şoferiţa dată în judecată a depus întâmpinare în care a arătat că daunele produse maşinii trebuie suportate de firma de asigurări, iar numărul zilelor de îngrijiri medicale nu justifică acordarea unor daune morale. În privinţa despăgubirilor pentru produsele aflate în maşină, şoferiţa a arătat că daunele nu au putut fi dovedite. „Preţul mediu de vânzare al unui ou este de 0,40 lei, valoarea medie a unui kilogram de roşii este de 4 lei, iar reclamanţii nu au dovedit că în autovehiculul avariat se aflau cantităţile de aproximativ 200 ouă sau 15 kg roşii care să justifice suma pretinsă”, se arată într-unul din docuentele de la dosar. Tânăra vinovată de producerea accidentului nu a fost de acord nici cu despăgubirile privind impozitul, susţinând că această obligaţie îi aparţine exclusiv proprietarului maşinii.

După ce a analizat probele de la dosar, judecătorul a admis doar o parte din pretenţiile victimelor accidentului. Astfel, judecătorul a obligat şoferiţa vinovată de accident sau firma de asigurare la care aceasta avea poliţă RCA să achite suma de 9.538 de lei, valoarea daunelor suferite de maşina distrusă în accident. Aceleaşi părţi au fost obligate să plătească 360 de lei, daune materiale pentru medicamentele cumpărate de victime. Firma la care Opelul avea asigurare CASCO a fost obligată să plătească 1.350 de euro. De asemenea, au fost dispuse cheltuieli totale de judecată în valoare de aproape 3.000 de lei. Restul pretenţiilor, pentru daunele morale suferite şi distrugerea roşiilor, ouălor , ochelarilor şi CD-urilor fiind respinse pentru că nu au putut fi dovedite. Decizia nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Tribunalul Timiş. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite