Vasile Stoica, aventurierul din Lugoj, a fost jefuit în Grecia. Misiunea de ajunge cu fotoliul rulant în cel mai sudic loc din Europa a eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Stoica a străbătut lumea în scaunul cu rotile
Vasile Stoica a străbătut lumea în scaunul cu rotile

Lugojeanul Vasile Stoica a fost jefuit în Grecia. Rămânând fără bani, aventurierul în scaunul rulant a fost nevoit să revină în ţară.

Vasile Stoica, aventurierul din Lugoj, a plecat în data de 29 iunie, în scaunul cu rotile, spre Insula Gavdos, din Grecia, cel mai sudic punct al Europei. 

Este vorba de o expediţie prin care Stoica dorea să demonstreze lumii că orice persoană cu dizabilităţi poate reuşi, dacă are voinţă.

De această dată nu a fost de ajuns voinţa. Vasile Stoica a fost nevoit să se întoarcă acasă când mai avea de parcurs 100 de kilometri până în cel mai sudic punct al Europei.

Vestea a fost dată, astăzi, de Vasile Stoica pe pagina sa de Facebook. 

“Dragi prieteni vă salut din Turnu Severin! Da! Nu glumesc! Am fost nevoit să mă întorc acasă cu autocarul de la Atena deoarece am avut anumite probleme financiare şi am fost şi furat înainte să urc pe vaporul spre insula Creta, de unde mai aveam de parcurs sub 100 km până la cel mai sudic punct al Europei. S-a întâmplat acest lucru şi pentru că am încercat să economisesc puţinii bani pe care îi aveam, dormind prin parcuri. Este şi vina mea dar şi a anumitor sponsori care intarzie să vireze banii pentru acest tur. Sper ca atunci când vor fi suficienţi sponsori să pot continua de unde am rămas”, a scris Vasile Stoica.

Anul trecut el a parcurs 8.300 de kilometri până în cel mai nordic punct al Europei locuite, la Capul Nord în Norvegia.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite