Vaporaşele din Timişoara circulă ca trenurile în Japonia. Totalul întârzierilor într-un an este de doar două minute

Vaporaşele din Timişoara circulă ca trenurile în Japonia. Totalul întârzierilor într-un an este de doar două minute

Vapoaraşele din Timişoara au succes în rândul călătorilor FOTO Ş.Both

Timişoara este singurul oraş din România în care funcţionează transportul public pe apă. Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) şi Primăria Timişoara au inaugurat transportul pe Bega în 2018. 200.000 de persoane au călătorit cu vaporaşele.

Faptul că transportul cu vaporaşele pe Bega are succes la public, o arată şi cifrele înregistrate. La finalul lunii iulie, cele şapte ambarcaţiuni achiziţionate de Primăria Timişoara au ajuns la un total de 200.000 de călători, spun cei de la STPT.
 
În plus, gradul general de încărcare al celor şapte ambarcaţiuni este de 85%, iar totalul întârzierilor acumulate în cele 2.594 de curse efectuate în regim de transport public local este de doar două minute!
 
“STPT şi Primăria Timişoara au inaugurat transportul pe Bega în regim de agrement în urmă cu un an, în 3 august, chiar de ziua oraşului nostru. Anul trecut, un total de 51.540 de timişoreni sau turişti au făcut curse de agrement pe Bega, cu cele şapte nave. Transportul public local pe Bega a fost inaugurat în luna octombrie a aceluiaşi an, 35.121 de călători trecând pragul vaporaşelor STPT. În total, colegii noştri din cadrul Secţiei Transport Naval au transportat 86.661 de călători, în 2018”, explică cei de la STPT.
 
Cele şapte nave de pasageri au fost ridicate de pe Canalul Bega şi andocate în depou în perioada decembrie 2018 - martie 2019, din cauza condiţiilor meteo. 
 
 
Timişorenii şi turiştii Timişoarei au ales vaporaşele ca mijoace de trasnsport în comun sau de agrement şi în 2019 în număr la fel de mare. 
 
“Aproape 50.000 de călători au ales transportul de promenadă pe Bega, începând cu luna martie până în prezent, situaţia fiind aceeaşi şi-n privinţa călătorilor care au călătorit în regim de transport public, luna aceasta ajungând la un total de 113.490 de călători. Astfel, dacă adăugăm cei 86.661 de călători de anul trecut, la finalul acestei luni ne lăudăm cu puţin peste 200.000 de călători, din august 2018 până în prezent. Mai exact, 200.151 de călători!”, susţin cei de la STPT.

 
Transportul public pe Bega se efectuează de luni până vineri, în fiecare săptămână, publicul călător fiind deservit de câte trei nave, o călătorie costând un leu, în timp ce transportul de agrement se face la fiecare final de săptămână, cu câte două nave.


 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările