Văduva romului tranşat la Medicină le-a scris judecătorilor şi a cerut închisoarea pe viaţă pentru criminali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucreţia Schroth, de 74 de ani, a cerut magistraţilor Curţii de Apel Timişoara să fie nemiloşi cu studenţii care i-au ucis şi tranşat soţul în căminul 1-2 al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara.

Văduva romului tranşat la Medicină nu suportă "hainele sfidătoare" ale ucigaşilor: „Criminalii fac paradă ca la nuntă"

Văduva romului tranşat la Medicină le-a trimis scrisoarea din Germania judecătorilor Curţii de Apel Timişoara. Ea este nemulţumită de sentinţa Tribunalului Timiş, prin care cei doi criminali au fost condamnaţi la 16 ani de închisoare.

Lucreţia Schroth le-a mărturisit judecătorilor că nu poate să doarmă noaptea şi nu o să aibă linişte atât ea, cât şi familia ei, până când Carmen Bejan şi Sergiu Florea nu sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Ea este convinsă că judecătorii vor acorda şi daune substanţiale familiei sale, care a suferit o traumă după uciderea lui Schroth. "Toată lumea din familia mea este traumatizată. Şi nepotul de şase ani al lui Trifu ştie ce a păţit bunicul lor. Trăim o dramă", a scris Lucreţia Schroth judecătorilor timişoreni.

Văduva romului tranşat la Medicină l-a ameninţat cu moartea pe avocatul studentului ucigaş în Palatul de Justiţie

Romii vor pedeapsa maximă pentru studenţi

Familia lui Trifu Schroth a depus recurs şi au cerut pedeapsa maximă. Romii nu sunt mulţumiţi de sentinţa Tribunalului Timiş, care i-a condamnat pe studenţii ucigaşi la 16 ani de închisoare.

Judecătorii trebuie să stabilească dacă studenţii ucigaşi merită o pedeapsă mai mare decât cea pe care au primit-o de la judecătorii Tribunalului Timiş.Studenţii sunt la rândul lor nemulţumiţi de sentinţă, pe care o consideră exagerată şi au cerut deja să fie cercetaţi în stare de libertate, sperând chiar să obţină achitarea de la magistraţii Curţii de Apel Timişoara.

Procurorii au contestat şi ei condamnarea la 16 ani de închisoare a stundeţilor criminali, condiserând şi ei, la fel ca familia victimei, că pedeapsa este mult prea mică în comparaţie cu gravitatea faptei lor.

Drumul scurt de la pocăinţă la prostituţie al studentei măcelare de la Medicină


Crimă în căminul de la Medicină
Sergiu Florea şi Carmen Bejan, ambii de 20 de ani, l-a ucis şi tranşat pe Trifu Schroth în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în 31 iulie 2009. Cei doi tineri l-au ademenit pe romul de 65 de ani la cămin, cu promisiunea că studenta o să facă sex cu el în schimbul a 500 de euro. În urma neînţelegerilor, studenţii l-au ucis pe rom, apoi l-au tranşat cu un cuţit cu leduri şi l-au pus în portbagajul Mercedesului romului, parcat în faţa căminului.

Romul milionar tranşat la Medicină, îngropat ca săracii: minciuna sicriului de 15.000 €

Victima tranşată de ziua ei, ascunsă în portbagaj
Cadavrul lui Schroth a fost găsit în 1 august, chiar de ziua lui, de anchetatori. Sergiu a fost prins în 1 august 2009, în timp ce încerca să îşi ia viaţa, în baia unui apartament din Calea Şagului, închiriat de iubita sa. După numai o zi, în 2 august, iubita sa, Carmen Bejan, s-a predat de foame poliţiştilor din Complexul Studenţesc din Timişoara, după ce a bântuit străzile şi parcurile oraşului în timp ce poliţiştii din toată ţara o dăduseră în urmărire generală.

Văduva romului transat la Medicină: „strănepotul lui Trifu ştie de crimă şi e îngrozit"

Pentru a vedea o galerie foto cu declaraţiile studenţilor de la Medicină CLICK AICI

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite