Unul dintre fiii primarului din Deta, condamnat la închisoare cu executare în 2013, a fost arestat preventiv după ce a lovit şi lipsit de libertate un tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Roman, fiul cel mare al primarului oraşului Deta, din judeţul Timiş, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în 2013, a fost arestat preventiv, după ce ar fi lovit, şantajat şi lipsit de libertate un tânăr care ar fi vrut să discute cu o fată din anturajul lui Roman.

Potrivit poliţiştilor, în 3 decembrie, Bogdan Roman, fiul primarului oraşului Deta, Petru Roman, a ameninţat şi a lovit un tânăr care ar fi încercat să discute cu o fată din anturajul său. De asemenea, fiul cel mare al edilului l-a lipsit de libertate pe tânăr şi i-ar fi cerut 2.000 de euro ”ca să îl ierte”.

Duminică, tânărul urma să îi dea lui Bogdan Roman o tranşă din banii solicitaţi, respectiv 1.000 de lei, poliţiştii organizând un flagrant.

Bogdan Roman a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat Judecătoriei Deta, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Timiş.

”Poliţiştii oraşului Deta, sub suprevegherea unui procuror de la Parchetul Judecătoriei Deta, fac cercetări faţă de un bărbat de 37 de ani bănuit de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de luni a fost prezentat magistraţilor cu propuneri legale, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. La activităţi au participat şi poliţişti de la Direcţia Operaţiuni Speciale”, a declarat Ancuţa Morariu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş.

Bogdan Roman a fost dus în arestul Poliţiei Timiş.

În luna octombrie 2013, Bogdan Roman a fost condamnat de Curtea de Apel Timişoara la trei ani de închisoare cu executare, pentru încăierare, după ce în anul 2011, el, fratele său, Călin Roman, şi alte trei persoane au fost implicaţi într-o altercaţie în centrul oraşului Deta.

În urma scandalului, ministrul de Interne de atunci Traian Igaş a dispus o anchetă coordonată de şeful Poliţiei Române de la acel moment Liviu Popa. Ulterior, Popa a anunţat că şeful Poliţiei Deta, şeful Compartimentului de Ordine Publică şi trei poliţişti din Deta erau cercetaţi prealabil. La scurt timp, fostul ministru Traian Igaş a anunţat că şeful Poliţiei Deta de la acea dată, Viorel Goloşie, a demisionat şi şi-a depus actele de pensionare.

În februarie 2012, Bogdan Roman a fost cercetat alte în două noi dosare penale, după ce a fost implicat într-o altă altercaţie cu doi tineri. Cei doi tineri au ajuns la spital în urma altercaţiei, însă nu au mai depus plângere pe numele lui Roman.

Petru Roman (PNL) este primar al oraşului Deta din anul 2008.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite