Unul dintre cei mai mari traficanţi de canabis din România, aflat în arest la domiciliu, a cerut să fie lăsat la slujba de Înviere. Decizia judecătorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de drepturi şi libertăţi sunt asaltaţi în această perioadă cu solicitări venite din partea unor inculpaţi aflaţi în arest la domiciliu care cer să fie lăsaţi să participle la slujba de Înviere. Unul dintre cei care a formulat o astfel de cerere este şi un german, considerat unul dintre cei mai mari traficanţi de cannabis din România.

Procurorii DIICOT au realizat în toamna anului 2017 una dintre cele mai mari capturi canabis din România, confiscând aproximativ 2,5 tone de canabis (masă verde), cultivat într-o pădure din Timiş. Valoarea de piaţă a drogurilor este estimată la aproximativ patru milioane de euro. Liderul grupării este considerat Altstadter Cristian Loredan, cetăţean german de origine română.

Aflat în prezent în arest la domiciliu, Altstadter i-a cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi să fie lăsat să se deplaseze şi să participle în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 23.00 – 2.00, la slujba de Înviere de la Biserica Ortodoxă aflată la intersecţia străzilor Musicescu şi Tosca. Solicitarea inculpatului a fost respinsă, joi, dar decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Aproape de a primi permisie pentru slujba de Înviere

Solicitarea de a i se permite participarea la slujba de Înviere, făcută de Altstadter, nu este singulară. Mai multe solicitări de acest gen au fost depuse în aceste zile şi la Tribunalul Cluj. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de aici le-a permis arestaţilor la domiciliu să participe la slujbele de Înviere. Deciziile au fost, însă, anulate de Curtea de Apel, acolo unde hotărârile Tribunalului au fost contestate. Unul dintre puţinii arestaţi la domiciliu care au primit dreptul de a participa la slujba de Înviere este un traficant de droguri din Constanţa. Se întâmpla anul trecut, când Curtea de Apel Bucureşti i-a permis traficantului să participe în noaptea de Înviere, între orele 23.00 şi 5.00 la slujba oficiată la Biserica Sfîntul Mina din Constanţa.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite