Ungurii au fost mințiți de azeri în cazul criminalului Safarov. Au promis că îl ţin la puşcărie şi l-au făcut erou naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scrisoarea Ministerului Justiției din Azerbaidjan
Scrisoarea Ministerului Justiției din Azerbaidjan

Ediția online a ziarului Magyar Nemzet a prezentat în această dimineață un document oficial prin care Azerbaidjanul promite că Ramil Sahib Safarov va executa pedeapsa cea mai grea în țara sa

Ministerul Justiției din Republica Azerbaidjan a transmis, în urma unei înțelegeri între cele două state, o scrisoare oficială prin care îi asigură pe maghiari că Ramil Sahib Safarov va continua închisoarea în țara sa natală, fără nicio intervenție în deciziile judecătorești și condamnările definitive.

Mai mult, atrag atenția că legile azere spun că în cazul persoanelor condamnate la închisoare pe viață pot fi luate în discuție o eventuală eliberare condiționată e abia după executarea a 25 de ani.

Ministerul Justiției din Azerbaidjan a transmis, printr-o scrisoare, pe 15 august, că va respecta decizia tribunalului din Ungaria.

Safarov a fost condamnat la închisoare pe viață în Ungaria pentru uciderea unui militar armean, în 2004. Ținând cont că este cetățean azer, Azerbaidjanul a cerut transferul acestuia pentru executarea pedepsei în țara de origine, ținând cont de actul Tribunalului de la Strasbourg, din 1983. La acest document au fost semnatari atat Ungaria, cât și Azerbaidjan. Conform acestuia o persoană condamnată de tribunalul unei țări, trebuie să fie adus în țara lui de origine pentru a-și ispăși pedeapsa. 

Respectând aceași hotărâre de la Strasbourg, Ungaria a mai făcut transferuri de deținuți către statele lor: 11 în 2010, șapte în 2011 și opt în 2012, printre care și Ramil Sahib Safarov, pentru care s-au respectat toate demersurile legale.

Ministerul Justiției și Ministerul de Externe de la Budapesta au transmis că Ungaria a respectat toate legile și regulile dreptului internațional și a fost transparent în problema Safarov.

“Ungaria respectă toate regulile și a fost transparent vizavi de aceast caz. Avem pretenția să se întâmple același lucru din partea partenerilor noștri pe plan internațional”.

Între timp, Parlamentul din Armenia se va reuni miercuri, pentru a discuta întreruperea relațiilor diplomatice cu Ungaria, a transmis Galusy Saakjan, vicepreședintele Partidului Național (HHK).


Scrisoarea Ministerului Justiției din Azerbaidjan
Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite