Un primar, un director şi mai mulţi funcţionari, acuzaţi de ilegalităţi comise în sprijinul Comunităţii Evreieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un primar, un director şi mai mulţi funcţionari din subordinea sa sunt anchetaţi pentru abuz în serviciu şi falsuri după ce s-a descoperit că primăria a realizat lucrări fictive la o stradă din oraş. În realitate, lucrările au fost făcute la sinagoga Comunităţii Evreieşti din oraş.

Primarul din Caransebeş, Felix Borcean, a fost pus sub acuzare pentru intigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. De asemenea, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare Caransebeş, Ion-Gheorghe Ştefan, este acuzat de abuz în serviciu şi fals, un funcţionar din subordinea sa este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, iar patru angajaţi ai Primăriei Caransebeş sunt acuzaţi de falsuri. Potrivit procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Caransebeş, primarul din Caransebeş a decis să ajute Comunitatea Evreiească cu lucrările de pavare a curţii interioare de la sinagoga din Caransebeş. 

Pentru că pe calea legală procedura era una de durată, s-a apelat la un tertip. Primăria a încheiat cu o firmă un contract de reparaţii la trotuarele de pe strada Libertăţii din Caransebeş. În realitate, lucrările au fost realizate în curtea sinagogii. Pentru asta, susţin procurorii, au fost comise falsuri în cascadă. 

„Inculpatul Borcean Felix Cosmin l-a determinat pe inculpatul Ştefan Ion Gheorghe să încheie în mod fictiv contractul de lucrări între SPIR şi societatea comercială sus-menţionată, pentru a putea justifica obţinerea sumei de 20.765,50 lei din bugetul local pentru această lucrare si a face astfel plata către societatea prestatoare. Inculpatul Stefan Ion Gheorghe a fost de acord si, în continuare, pentru crearea unei aparenţe de legalitate a cheltuirii sumei necesare cu pavarea curtii Sinagogii, la rândul său, inculpatul Stefan Ion Gheorghe i-a solicitat inculpatului Megan Vasile, angajat al SPIR în funcţia de şef secţie producţie şi responsabil cu achizitiile să întocmească documentaţia necesară în vederea efectuării de reparaţii borduri şi pavaje pietonale pe str. Libertăţii.  În realitate, nu s-a efectuat nicio astfel de lucrare pe str. Libertăţii, în perioada de referinţă”, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş. 

Potrivit procurorilor, după finalizarea lucrărilor din curtea Sinagogii, „inculpatul Stefan Ion Gheorghe l-a determinat pe inculpatul Megan Vasile să întocmească în fals un proces-verbal de recepţie care să ateste efectuarea lucrării de pavare a trotuarelor de pe str. Libertăţii, deşi, în realitate s-au efectuat lucrări de pavare a curţii Sinagogii”. „Au fost numiţi prin decizie membrii comisiei de recepţie, pe care Stefan Ion Gheorghe i-a determinat să semneze procesul-verbal de recepţie, deşi cunoşteau că nu s-au efectuat lucrări de reparaţii a trotuarelor pe str. Libertăţii. Membrii comisiei de recepţie, funcţionari publici în cadrul SPIR, în număr de 4, au semnat procesul-verbal de recepţie, atestând aspecte necorespunzătoare adevărului”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, potrivit căruia Primăria Caransebeş s-a constituit parte civilă cu suma de 20.765 lei. 

Reacţia Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic a luat act de articolele apărute în spaţiul public referitoare la cercetările penale ce vizează pavarea curţii Sinagogii "Beith El" din Municipiul Caransebeş şi aduce următoarele precizări:

1. Sinagoga din Caransebeş, construită în anul 1894, este de o însemnătate deosebită, deopotrivă pentru comunitatea evreiască cât şi pentru publicul larg, fiind monument istoric de categoria B, din anul 2004 (cod clasificare CS-II-m-B-11085);

2. Acest Templu de Cult Mozaic a devenit de-a lungul anilor, datorită esteticii deosebite, orgii (construită în anul 1896) şi acusticii extraordinare un Templu al culturii, organizându-se constant concerte de muzică clasică, cu acces liber pentru public, cu participarea a numeroşi artişti de la Opera de Stat din Bucureşti, Timişoara, Opera din Viena, Opera din Stuttgart etc. Totodată, în Sinagogă se organizează frecvent expoziţii, simpozioane, manifestări culturale şi lansări de carte;

3. Acest obiectiv, deosebit prin stilul arhitectural şi frumuseţea decoraţiunilor interioare, atrage anual sute de turişti care îl vizitează. Accesul vizitatorilor în Sinagogă este facilitat în mod gratuit de către comunitatea evreilor locală.

Luând în considerare situaţia de fapt, caracteristicile speciale ale acestui monument istoric, care atrage numeroşi vizitatori din ţară şi străinătate, Primăria Municipiului Caransebeş a acordat un sprijin absolut necesar pentru buna funcţionare a activităţilor religioase şi social-culturale a acestui lăcaş de cult mozaic, de utilitate publică şi de deosebit interes. Reamintim, în acest sens, că potrivit legislaţiei în vigoare, autorităţile locale, de stat, pot şi acordă sprijin financiar şi material cultelor religioase din România.

În ceea ce priveşte cercetările efectuate de organele abilitate, susţinem faptul că pavarea curţii sinagogii reprezintă un act de normalitate, o lucrare efectuată în beneficiul cetăţenilor Municipiului Caransebeş, care beneficiază de acest obiectiv religios-cultural şi suntem recunoscători pentru acest lucru. Avem toată convingerea că organele abilitate vor soluţiona în mod corect, transparent şi rapid acest caz.

Dr. Aurel Vainer

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

Cultul Mozaic

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite