Un nou tip de dosar pentru cei certaţi cu legea: la Timişoara se implementează cazierul contravenţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii locali nu vor mai da amenzi la prima abatere. FOTO: Poliţia Locală
Poliţiştii locali nu vor mai da amenzi la prima abatere. FOTO: Poliţia Locală

Până acum, dacă aruncai o hârtie pe jos, primeai direct amendă. De acum, primeşti avertisment, şi amendă doar la adoua abatere. Poliţia Locală Timişoara este în faza de implementare a unui program de evidenţiere a contravenţiilor, mai exact un cazier contravenţional, program care nu a fost implementat până acum la nivel naţional, dar care funcţionează în multe ţări europene.

Instituţia a decis crearea cazierului contravenţional ca urmare a sesizărilor venite de la timişoreni, care au solicitat în mai multe rânduri ca sancţiunile să fie aplicate gradual în anumite situaţii. Astfel, odată cu implementarea cazierului contravenţional, persoana care a săvârşit o contravenţie este verificată în acest program şi, în cazul în care este pentru prima dată când încalcă legea, i se aplică doar un avertisment. Avertismentele aplicate sunt menţionate într-o evidenţă tocmai pentru a preveni sancţionarea pentru prima faptă de încălcare a prevederilor legale.

Altfel, Poliţia Locală a solicitat Facultăţii de Sociologie realizarea unui sondaj, care a relevat că, din persoanele intervievate, doar 20% au intrat în contact cu Poliţia Locală, iar restul de 80% nu au avut probleme şi nu au încălcat normele de convieţuire socială.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite