Un membru al unui clan de romi, amendat pentru că şi-a pus pe maşină girofar de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au amendat pe civilul prins pe maşină cu girofar FOTO lugojinfo.ro
Poliţiştii l-au amendat pe civilul prins pe maşină cu girofar FOTO lugojinfo.ro

Poliţiştii lugojeni l-au amendat cu suma de 2.900 de lei pe un tânăr de 29 de ani din Lugoj care a circulat pe drumurile publice cu o maşină echipată cu girofar. Poliţiştii au dispus şi confiscarea sistemului de avertizare.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu după publicarea, pe internet, a unor imagini care îl surprind pe un şofer circulând pe o stradă din Lugoj cu un BMW dotat cu sistem de avertizare sonor şi luminos, specific echipajelor din intervenţie. Din imagini se poate vedea şi curtea în care intră maşina după ce face rondul, astfel încât identificarea şoferului teribilist a fost o simplă formalitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ancuţa Morariu, şoferul în vârstă de 29 de ani a fost amendat cu suma de 2.900 de lei, iar sistemul de avertizare i-a fost confiscat. Potrivit site-urilor locale de ştiri din Lugoj, posesorul BMW-ului dotat cu girofar este un tânăr de etnier romă din oraş. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite