Un fotbalist român dat afară de un club din Rusia a câştigat un milion de euro despăgubiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Mera, pe vremea când juca în alb-violet. FOTO: Arhiva Adevărul
Ioan Mera, pe vremea când juca în alb-violet. FOTO: Arhiva Adevărul

Ioan Mera a fost transferat de Alania Vladikavkaz vara trecută, semnând un contract pe trei sezoane şi jumătate. Jucătorul a fost "pus pe liber" iarna trecută de echipa din prima ligă rusă, iar acum a câştigat litigiul.

Fundaşul central în vârstă de 26 de ani s-a aflat timp de 7 ani sub contract cu Politehnica Timişoara şi a ajuns în Rusia acum mai puţin de un an, în august 2012. A jucat doar câteva meciuri pentru formaţia rusă, iar în iarnă conducerea clubului i-a transmis că va fi împrumutat, pentru a juca mai mult. Între timp, şefii de la Alania au reziliat unilateral contractul cu Ioan Mera. Fotbalistul a atacat decizia, a câştigat, şi va fi despăgubit cu 1.240.000 de dolari. În plus, Comisia de Recurs a Federaţiei de Fotbal din Rusia a decis şi că, până nu plăteşte întreaga sumă, Alania nu va mai putea transfera jucători. Clubul mai poate ataca decizia doar la TAS.

"Negocierile iniţiale purtate cu clubul şi întreaga procedura desfăşurată la Moscova au fost extrem de tensionate şi complicate, dar mă bucur enorm că am reuşit să adunăm dovezi clare şi am convins organele jurisdicţionale competente. Succesul este cu atât mai mare cu cât suma acordată cu titlu de compensaţie este ceea mai mare despăgubire acordată vreodată de organele jurisdicţionale din Rusia. Mi-aş dori ca în România procedurile să meargă cu asemenea celeritate. Ioan este acum liber contract şi poate semna cu orice club”, a declarat avocatul Josep F. Vandellos, citat de stiridesport.ro. Spaniolul este unul dintre puţinii practicanţi ai avocaturii din România specializaţi pe drept sportiv şi a mai lucrat la cazuri importante din fotbalul românesc, precum Laszlo Sepsi vs Poli Timişoara sau Lopez Caro vs FC Vaslui.

Din iarnă, de la neînţelegerile cu Alania Vladikavkaz, Ioan Mera a rămas alături de familie, la Timişoara, mai ales că soţia sa, Carmen, a născut în ianuarie un băieţel, primul copil al cuplului. Fotbalistul s-a antrenat la Timişoara, însă nu alături de ACS Poli, echipă promovată acum în Liga 1, ci alături de ASU Politehnica, echipa din Liga a 5-a, intrând chiar şi în câteva meciuri de pregătire. După rezolvarea conflictului cu Alania, Mera este acum liber să-şi caute echipă.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Defilare alb-violetă în centrul Timişoarei. Fanii ASU Politehnica au făcut spectacol

Premieră în fotbalul românesc: prima echipă din Liga a 5-a cu magazin online

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite