Un experiment al Primăriei Timişoara afectează circulaţia ambulanţelor: „Avem nişte baremuri pe care, în unele cazuri, nu le mai putem respecta”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţă blocată în trafic, la Timişoara FOTO tion.ro
Ambulanţă blocată în trafic, la Timişoara FOTO tion.ro

Transformarea unei străzi cu patru benzi de circulaţie, dintre care una era dedicată mijloacelor de transport în comun şi ambulanţelor, într-o stradă cu sens unic afectează circulaţia ambulanţelor dinspre Serviciul de Ambulanţă Timiş spre centrul oraşului.

Strada Cluj din Timişoara, pe care se putea circula până recent dinspre bulevardul Michelangelo spre Spitalul Judeţean Timişoara pe trei benzi, una dintre benzi fiind dedicată taxi-urilor, mijloacelor de transport în comun şi ambulanţelor care circulau dinspre Spitalul Judeţean spre centrul oraşului, a fost transformată într-o stradă cu sens unic, pe patru benzi, toate spre Spitalul Judeţean.

Practic, banda dedicată mijloacelor de transport în comun şi ambulanţelor a fost desfiinţată, ambulanţele care pornesc de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Timiş spre cazuri dinspre zona centrală a oraşului fiind nevoite să circule pe traseul Surorile Martir Caceu – FC Ripensia – Michelangelo. Pe acest traseu, ambulanţele împart cele trei benzi cu mijloacele de transport în comun şi celelalte maşini aflate în trafic.

Directorul tehnic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş, Petru Vancea a declarat pentru „Adevărul” că odată cu direcţionarea ambulanţelor pe noul traseu, timpii de răspuns la solicitările pacienţilor au crescut. „E îngreunat foarte mult accesul ambulanţelor spre oraş. Chiar dacă participanţii la trafic ar dori, nu au unde să fugă oamenii. Avem nişte baremuri pe care, în unele cazuri, nu le mai putem respecta. Au crescut timpii de ajungere la Michelangelo”, a declarat directorul tehnic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş.

Societatea de Transport Public Timişoara confirmă că odată cu instituirea noilor reguli de circulaţie în zonă timpul în care se parcurge distanţa dintre strada Surorile Martir Caceu şi sensul giratoriu de la Michelangelo a crescut. Potrivit cifrelor furnizate „Adevărul” de STPT timpul necesar ajungerii din punctul A în punctul B, pe noul traseu, este mai mult decât dublu. Mai exact, pentru a ajunge de la Surorile Martir Caceu la Michelangelo, pe strada Cluj, un autobuz făcea cinci minute. Pe noul traseu, pentru a ajunge de la Surorile Martir Caceu la Michelangelo, e nevoie de opt minute. Pentru a compensa aceşti timpi, STPT a suplimentat numărul curselor.

Jurnaliştii tion.ro au publicat şi o înregistrare video cu o ambulanţă blocată în trafic marţi dimineaţa, dar şi nemulţumirile unei timişorence care declara că traseul parcurs înainte, cu autobuzul, în 15 minute durează acum o oră. Primarul Nicolae Robu, care a declarat după instituirea noilor reguli de circulaţie, că este un experiment, susţine că blocajul de marţi dimineaţa a fost provocat de un accident din zona Michelangelo.

Primarul admite, însă, că e nevoie de o bandă dedicată ambulanţelor şi mijloacelor de transport în comun, bandă care va fi amenajată pe strada FC Ripensia. „Să nu îmi spună nimeni că durează o oră pentru că trec în fiecare dimineaţă pe acolo, dar trebuie realizată a patra bandă dedicată pe FC Ripensia. Este obligatoriu aşa ceva şi se va face. Salvarea, în situaţii de urgenţă, are voie să circule inclusiv pe roşu, inclusiv pe sensuri interzise”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite