Un „dinozaur”, prima victimă a lui Dominic Fritz. Şeful Poliţiei Locale, mazilit de noul primar al Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Cojan a ocupat în ultimii 35 de ani numai funcţii de conducere FOTO tion.ro
Dorel Cojan a ocupat în ultimii 35 de ani numai funcţii de conducere FOTO tion.ro

Primul director schimbat din funcţie de noul primar al Timişoarei, este directorul interimar al Poliţiei Locale Timişoara, Dorel Cojan. Acesta era interimar de mai mult de şase ani pentru că fostul primar, Nicolae Robu, a refuzat să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiei.

Fost miliţian, Dorel Cojan (65 de ani) s-a angajat după pensionarea din MAI la Poliţia Locală Timişoara, ajungând director adjunct al instituţiei. 

De mai mult de şase ani, Cojan a condus Poliţia Locală din postura de interimar, fiindu-i delegate atribuţiile de director executiv. După instalarea în funcţie, Dominic Fritz l-a împuternicit la comanda Poliţiei Locale pe cel de-al doilea adjunct, Dumitru Domăşneanu.

„Cred că şi acesta este un semnal că în Timişoara lucrurile încep să se schimbe, şi cred că cu asta vom putea avea o perioadă scurtă de tranziţie şi apoi un nou început la Poliţia Locală”, a declarat Dominic Fritz, potrivit căruia în perioada următoare va fi organizat concurs pentru postul de director executiv al Poliţiei Locale Timişoara.

În privinţa reorganizării Primăriei Timişoara, Dominic Fritz a declarat că aceasta se va face numai după un audit.

„O să ne uităm foarte foarte atent la structura primăriei, la cine şi ce face, la fişele postului, la rezultate, la evaluări şi pe baza acestei analize, o să luăm şi nişte decizii. Pentru mine nu este despre o cifră, ci despre capacitatea primăriei de a răspunde la nevoile actuale ale Timişoarei. Nu sunt aceleaşi nevoi ca acum 20 de ani. Avem nevoie de oameni care se pricep la fonduri europene, la strategii în turism, în cultură. Cine face treabă şi are rezultate nu trebuie să aibă nicio teamă. Pentru cei care se folosesc de locul lor pentru a avea o viaţă liniştită, o să vină momentul când va trebui să îşi găsească o altă menire”, a mai declarat Dominic Fritz.

Dorel Cojan, pe funcţii de conducere aproape 40 de ani

CV-ul lui Dorel Cojan scoate la iveală faptul că în ultimii 38 de ani acesta a stat 35 de ani numai pe funcţii de conducere. Concret, între 1981 şi 1985, Cojan a fost Şeful Compartimentului Sectorişti din cadrul Biroului de Ordine Publică al Miliţiei Municipiului Timişoara. Între 1988  şi 1990, Cojan a fost şeful Compartimentului Agenţi Ordine din cadrul Biroului de Ordine Publică al Miliţiei Municipiului Timişoara. Cojan evită, însă, să folosească termenul de Miliţie, folosind şi pentru perioada dinainte de 1989 denumirea de Poliţie.

După Revoluţie, Dorel Cojan a fost pe rând şeful Biroului Ordine Publică Timişoara, adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Timişoara pe linie de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră, şeful Biroului Poliţie Rutieră Timişoara, şeful Secţiei 4 Poliţie Timişoara, adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Timişoara pe linie de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră, şeful Secţiei 2 Poliţie Timişoara, adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Timişoara pe linie de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră. Din 2006, Dorel Cojan ocupă funcţia de director executiv adjunct al Poliţiei Locale Timişoara, conducând în ultimii cinci ani instituţia care nu are un director executiv.

Două facultăţi în timp ce era şef în Poliţie

Din punct de vedere al studiilor, CV-ul lui Dorel Cojan arată că acesta a urmat între 1976 şi 1979 cursurile Şcolii de Ofiţeri Activi de Poliţie (n.r. Miliţie) Băneasa. Nu se ştie ce a făcut Cojan între 1979 şi 1981, anul primului său loc de muncă, potrivit CV-ului. După Revoluţie, în timp ce era şef în Poliţie, Dorel Cojan a reuşit să facă şi două facultăţi: Facultatea de Drept de la Babeş Bolyai din Cluj-Napoca (1992 - 1996) şi Facultatea de Ştiinţe Economice, specialitatea Management Comercial de la Universitatea de Vest din Timişoara (2000 - 2004). Dorel Cojan este, potrivit propriului CV, un foarte bun vorbitor de limba sârbă şi un bun vorbitor de limba germană.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Şeful Poliţiei Locale din Timişoara a rămas fără permis. A circulat cu 102 kilometri la oră în localitate

Care este venitul lunar al şefului Poliţiei Locale Timişoara, instituţie implicată într-un scandal de anvergură. Fostul miliţian ridică o mică avere de la stat

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite