Un dascăl din Timişoara protestează faţă de noul Statut al Elevului: „Profesorul devine un ostatic al elevilor. Trebuie să aibă grijă cum dă notele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Kali FOTO arhivă personală
Adrian Kali FOTO arhivă personală

Noul Statut al Elevului care se prefigurează acum prevede noi drepturi pentru învăţăcei. Printre acestea se află şi un articol care spune că o treime dintr-o clasă va putea să schimbe un profesor.

Adrian Kali, profesor de istorie la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, este nemulţumit de articolul 10, litera E, din noul Statut al Elevului, care spune că un profesor va putea fi schimbat la dorinţa a două treimi din elevii din clasă. Astfel, profesorii pot deveni victimele elevilor, susţine dascălul.

„Dacă nu îţi convine de un profesor poţi să-l schimbi, atrâgând de partea ta nişte colegi. Nu mă deranjează ca elevii să aibă drepturi, aşa e într-o democraţie. Mă deranjează modul cum sunt exprimate aceste drepturi. Dacă este un elev care se dovedeşte destul de isteţ să ridice o clasă întreagă împotriva unui profesor, nu mai contează ce faci tu acolo, dacă ai dreptate sau nu. Eşti la mâna lor, e un fel de şantaj. Profesorul devine un ostatic al elevilor. Trebuie să aibă grijă cum dă notele, pentru că de aici va pleca toată problema. Dacă profesorul avea înainte un statut, acum el va fi o simplă ţintă”, a declarat Adrian Kali.

Tot în proiectul noului statut al elevilor, se discută despre faptul că elevii pot face evaluări anonime şi, de asemenea, dacă sunt nemulţumiţi de activitatea sau metoda profesorului, vor putea depune o plângere sub anonimat. 

„Mă deranjează şi valoarea anonimă a elevului faţă de un profesor. Ştim foarte bine că aceşti copii nu au capacitatea să evalueze, ei tocmai acum se formează. Este o întoarcere la vechile regimuri dictatoriale, la regimul comunist, care a avut aceşti delatori, care au făcut foarte mult rău României. Asta e punctul meu de vedere ca istorc şi revoluţionar. Ne întorcem la vremuri pe care le-am considerat apuse. O plângere anonimă poate să facă foarte mult rău. Democraţia presupune două puncte de vedere asumate, de ce să ne ascundem. Trebuie să învăţăm să avem curajul să ne asumăm acţiunile cu nume şi prenume. De ce ne este frică? Înseamnă că nu trăim în democraţie dacă rezolvăm problemele pe calea anonimatului”, a mai spus Kali. 
 

Adrian Kali este unul dintre revoluţionarii Timişoarei, el fiind rănit în evenimentele din decembrie 1989. Acesta susţine că deocamdată protestul său este pe reţelele de socializare, dar nu exclude chiar şi o grevă a foamei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite