Fătul „corp delict”. Copilul nenăscut pentru care legea nu stabileşte cine-i pot fi părinţii

Procedurile de stabilire a identităţii unui copil născut de o mamă surogat sunt extrem de complicate FOTO Shutterstock

Procurorii DIICOT din Timişoara desfăşoară o amplă anchetă care vizează o reţea de trafic de ovule. „Probă” în dosar este un copil, încă nenăscut, care are o situaţie juridică incertă şi cu care nu se ştie ce se va face după naştere.

Ancheta desfăşurată la spitalul privat Athena din Timişoara, unde mai multe persoane, în frunte cu managerul spitalului, sunt suspectate de trafic de ovule, scoate la iveală detalii foarte interesante, dar şi o situaţie extrem de complicată în joc fiind identitatea şi viitorul unui copil care urmează să se nască. Practic, cu ocazia anchetei desfăşurate la Spitalul Athena, procurorii DIICOT au descoperit 13 cazuri de mame-surogat, care au acceptat, în schimbul unor sume de bani, să fie inseminate in vitro şi să poarte în pântece, până la naştere, copilul unor cupluri care nu pot avea copii. În unele dintre cazuri sarcinile au fost pierdute de mamele-purtătoare, iar în altele copiii au fost predaţi deja părinţilor genetici. „Este situaţia cuplului beneficiar D C şi D G C cu mama purtătoare R H ,  situaţia cuplului beneficiar T N A şi T D F cu mama purtătoare B L E, situaţia cuplului beneficiar N C-D-N A cu mama purtătoare VD”, arată unul din documentele de la dosar.

Copilul care se naşte în plină anchetă

O situaţie aparte o are mama-surogat care poartă în pântece copilul cuplului V L L- V D. În acest moment, femeia este însărcinată, urmând ca bebeluşul să se nască în plină anchetă DIICOT. Potrivit legislaţiei în vigoare în România, mamă naturală a unui copil este considerată cea care îi dă naştere. În cazul mamelor purtătoare, acestea îşi iau, însă, angajaemntul în faţa notarului că după naştere vor preda copilul cuplului de la care a fost preluat materialul genetic. Într-o astfel de situaţie se pune întrebarea ce se întâmplă cu copilul născut, potrivit procurorilor, ca urmare a traficului de ovule? Este o întrebare la care procurorii nu au încă un răspuns.

„În momentul de faţă nu ştim cum o să fie. Situaţia este foarte complicată pentru că în România nu există legislaţie care să reglementeze naşterea cu mame purtătoare”, a declarat pentru „Adevărul”, şeful DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara, Mircea Andreş. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Generală şi Protecţia Copilului Timiş, Smaranda Marcu, Protecţia Copilului poate interveni doar după naşterea bebeluşului şi doar dacă acesta „se află în dificultate”.

Singura mamă-surogat cu acte în regulă

Faptul că ancheta DIICOT privind traficul de ovule se desfăşoară la Timişoara nu este deloc întâmplător, aici având loc prima fertilizare in vitro din România. Tot la Timişoara, judecătorii Curţii de Apel Timişoara au emis, în premieră naţională, o sentinţă prin care, fără nicio lege în domeniu, este legalizată o naştere cu mamă surogat. În acest caz era vorba de o femeie care nu putea ţine sarcina şi a apelat la sora sa pentru a da naştere gemenilor rezultaţi în urma fertilizării in vitro. După naşterea copiilor, conform legii, părinţi naturali ai copiilor au fost declaraţi cei care i-au dat naştere.

Printr-o acţiune în instanţă, s-a solicitat să recunoaşterea părinţilor genetici ca părinţi naturali, iar acest lucru să fie specificat în certificatul de naştere al copiilor. Chiar dacă la Judecătorie şi Tribunal, părinţii au pierdut, Curtea de Apel le-a dat dreptate. În decizia pe care au luat-o judecătorii au avut în vedere „interesul superior al copiilor” şi faptul că mama-surogat a dat naştere gemenilor fără a solicita şi primi vreo sumă de bani.

„Lipsa probelor care să dovedească că înţelegerea părţilor adulte a fost justificată de beneficii de ordin material sau de altă natură pentru mama purtătoare (care este sora mamei biologice şi care s-a supus astfel unui sacrificiu altruist) şi soţul acesteia, permite îndreptăţita concluzie că, şi sub acest aspect, ea a fost conformă ordinii de drept şi bunelor moravuri”, se arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara. Potrivit aceluaiaşi document „imposibilitatea juridică pentru reclamanţii minori de a le fi recunoscută maternitatea faţă de mama biologică - adică adevărata lor identitate genetică – aduce atingere, în primul rând, dreptului lor la viaţă privată, garantat de art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”.

Ce spun specialiştii în Drept

Confernţiar la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, Lavinia Tec a studiat problema reproducerii umane asistate şi gestaţiei pentru altul din perspective juridice, iar cercetările sale arată că Dreptul a rămas mult în urma ştiinţei. Potrivit Laviniei Tec, unele state s-au adaptat şi au operat modificări ale legislaţiei din domeniu.

România a rămas, însă, în urmă în acest domeniu, Codul Civil atingând doar „sumar” problema filiaţiei şi ignorând total mamele purtătoare. „În timp ce legea tace, ştiinţa vorbeşte. Trebuie să recunoaştem cu toţii, medici, jurişti, teologi, că în laboratoare se creează copii. Sunt fiinţe umane care există, sunt realităţi sociale care nu pot fi ignorate. Dreptul şi puterea publică nu (mai) pot ignora reproducerea umană asistată şi persoanele rezultate pe această cale”, trage un semnal de alarmă Lavinia Tec.

Specialistul în Drept susţine, însă, că până la reglementarea acestor situaţii, cazuri precum cel al bebeluşului din ancheta DIICOT trebuie abordate pe principiul interesului superior al copilului. „Copilul nu poate fi sancţionat pentru fapetele părinţilor biologici, pentru fapta mamei purtătoare şi pentru fapta medicului care a realizat procedura, prin respingerea acţiunilor de filiaţie. O astfel de soluţie ar încălca principiul interesului superiror al copilului care nu comportă nicio excepţie”, a arătat Lavinia Tec.

Problema tehnicilor de reproducere umană asistată (RUAM) este una controversată, însă, chiar şi pentru specialiştii în Drept. Într-un studiu publicat pe un portal dedicat mediului juridic, preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Lidia Barac, a prezentat o serie de argumente împotriva acestor practici. Mai mult decât atât, Lidia Barac a arătat că nu există nicio normă care să oblige România să legifereze procrearea artificială şi nici să consimtă la folosirea metodelor specifice.

„Statele sunt îndreptăţite fie să nu reglementezenici una dintre tehnicile RUAM, fie să reglementeze anumite tehnici de RUAM sau chiar pe toate, însă în aceste din urmă situaţii, statele trebuie să respecte recomandările, principiile şi normele internaţionale cuprinse în tratatele / pactele/ convenţiile internaţionale în domeniu, în măsura în care sunt părţi la aceste documente internaţionale sau le-au ratificat”, arată preşedintele Curţii de Apel Timişoara în studiul despre care spune că este realizat în calitate de cadru didactic.