Un angajat ISU întors din Italia a intrat în carantină la o zi după ce a lucrat ore în şir pe o ambulanţă SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit surselor „Adevărul”, subofiţerul a lucrat după ce s-a întors din Italia pe o ambulanţă SMURD
Potrivit surselor „Adevărul”, subofiţerul a lucrat după ce s-a întors din Italia pe o ambulanţă SMURD

Un angajat al Detaşamentului 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, care s-a întors duminică seara de la Veneţia, a intrat în carantină abia după ce a fost o zi la serviciu şi a lucrat pe o ambulanţă SMURD. Ministerul Sănătăţii recomanda ca persoanele venite din zonele afectate din Italia să se izoleze 14 zile.

Odată cu creşterea numărului de cazuri de infecţii cu coronavirus din Italia, autorităţile române au luat măsuri de prevenţie, cerându-le românilor care vin din localităţile „afectate din regiunea Veneto şi din provincia Lodi/Lombardia sau care au călătorit în aceste localităţi în ultimele 14 zile să stea după intrarea în ţară în condiţii de carantină timp de 14 zile”. Ministerul Sănătăţii a transmis un comunicat de presă în acest sens duminică.

Potrivit pressalert.ro, doi angajaţi ai ISU Timiş de la Sânnicolau Mare, soţ şi soţie, care s-au întors duminică din Italia, au mers luni dimineaţa la lucru şi au fost trimişi la izolare doar în urma presiunii colegilor. Surse din cadrul ISU Timiş au declarat că cei doi angajaţi ISU de la Sânnicolau Mare nu sunt singurii care au fost în Italia şi au intrat în carantină după ce au fost mai întâi la serviciu.

Potrivit surselor citate, un subofiţer de la Detaşamentul 2 Timişoara întors duminică seara de la Veneţia s-a prezentat marţi la serviciu, după care a fost trimis la izolare, sub pretextul că este în concediu medical. „El figurează în concediu medical. Nu am fost informaţi că este izolat pentru că a fost în Italia. Şefii ţin ascuns de noi acest detaliu”, a dezvăluit o sursă din cadrul ISU.

Conform aceleiaşi surse, fiind militar, subofiţerul era obligat să întocmească raport la plecarea din ţară şi la întoarcere. „Inspectorul şef trebuia să dea ordin să se ia măsuri în legătură cu el, că de asta ne pun să scriem rapoarte de părăsire a ţării”, a declarat o sursă din interiorul ISU pentru „Adevărul”.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş a declarat că instituţia va transmite un punct de vedere pe această temă, dar până la publicarea acestui material reprezentantul instituţiei nu a transmis un punct de vedere.

Cum a procedat un manager de spital aflat în situaţia subofiţerului ISU

În situaţia subofiţerului de la ISU, care s-a întors duminică de la Veneţia, a fost şi managerul Spitalului CFR din Timişoara, Marius Ciprian Olaru, care s-a întors, tot duminică, de la Veneţia, unde a fost împreună cu familia. După sosirea în ţară, managerul Spitalului CFR şi familia sa au intrat în carantină.

„Este izolarea familiei cu totul de restul comunităţii. Toţi membrii familiei au fost în aceeaşi situaţie în care am fost şi eu. Toţi am fost la Veneţia, ne-am întors şi conform specificaţiilor Ministerului Sănătăţii am urmat procedura şi stăm în carantină 14 zile, timp în care vom ţine legătura cu DSP, vom monitoriza partea de febră, iar dacă apar modificări vom comunica autorităţilor. Teoretic, noi nu am fost în localităţile care au fost vizate. Nu avem simptome, dar pentru siguranţă ne-am izolat de restul comunităţii”, a declarat managerul Spitalului CFR din Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite