„Udatul fetelor“, aprinderea focurilor în cimitire şi sfinţirea uleiurilor pentru bolnavi, în bisericile Romano-Catolice, tradiţii de Paşte din Banat

Fetele din Banat păstrează lumânarea de la Înviere şi apoi o aprind în momentele fericite din viaţa lor

Numeroasele etnii care trăiesc sau au trăit în Banat de-alungul timpului şi-au lăsat amprenta asupra tradiţiilor locale, fie că este vorba despre obiceiuri religioase sau nu.

Astfel că referindu-ne la zona Banatului, obiceiurile de Paşte sunt intercalate cu mai multe culturi şi fiecare a preluat de la cealaltă părţile care i-au plăcut mai mult.

O importantă zi este considerată a fi Joia mare, când se sfinţesc în bisericile romano-catolice uleiurile pentru bolnavi, pentru botezuri etc. La liturghia Cinei de Taină, de seară, se face spălatul picioarelor.

Există o legendă în satele bănăţene care spune în această zi un personaj mitologic feminin, numit Joimăriţa, umbla prin sate şi le pedepsea pe fetele care nu îşi terminau de tors lâna, iar pe cele mai leneşe le lua la ea acasă şi le mânca.

În Joia Mare se aprind focurile în cimitire pentru că se crede că în perioada Paştelui se deschide cerul şi sufletele morţilor se întorc în sat. Deopotrivă, pregătirea bucatelor tradiţionale se face după terminarea curăţeniei mari.

Păstrează lumânarea de la Înviere

În Sâmbăta Mare se sacrifică mielul şi gospodinele pregătesc mâncăruri delicioase din acesta. Şi în Banat se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Din meniul de Paşti nu lipseşte ciolanul de porc fiert, ouă, friptura de miel şi mâncărurile tradiţionale.

În Banat există obiceiul ca fetele să păstreze în casa lumănârea aprinsă în noaptea de Înviere. Lumânarea respectivă este apoi aprinsă pentru câteva momente, atunci când are loc un eveniment fericit. 
Cea de-a doua zi de Paşte este rezervat jocului popular, sătenii adunându-se în jurul bisericii pentru a încinge hore. Satul Târnova din judeţul Caraş-Severin este unul dintre puţinele din Banat în care portul popular mai este păstrat cu sfinţenie, la loc de cinste în timpul sărbătorilor. Nu există sărbătoare la care costumul popular să nu fie purtat.

Udatul fetelor de la maghiari şi germani

Una dintre cele mai interesante tradiţii este stropitul cu parfum a fetelor, în a doua zi de Paşte. Obiceiul este preluat de la maghiari şi germani. În Transilvania şi Banat, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar apoi s-a păstrat obiceiul în rândul oamenilor simpli.
Băieţii pleacă de dimineaţă, înarmaţi cu sticluţe de parfumu, la casele unde locuiesc fete. Stopirea fetelor se face după ce rosteşte: “Am auzit ca aveţi un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească şi mulţi ani să trăiască”.

Stropitul fetelor era un simbol al vieţii şi fertilităţii şi a fost practicat de mai multe popoare germanice. Crestinismul i-a dat o altă conotaţie, şi anume aceea că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Invierii.