Trofeul Ceau, Cinema! pleacă în Ungaria. Pentru prima dată un film câştigă atât premiul publicului cât şi al juriului

Trofeul Ceau, Cinema! pleacă în
Ungaria. Pentru prima dată un film câştigă atât premiul
publicului cât şi al juriului

Comedia "Versuri pocite" a fost pe placul timişorenilor

Juriul festivalului a decis ca Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” să meargă la filmul maghiar „Versuri pocite” ("Rosz versek" - "Bad Poems”, 2018), de Gábor Reisz.

Premieră la cea de-a şasea ediţie a festivalului Ceau, Cinema! Pentru prima dată un film câştigă atât premiul juriului cât şi cel al publicului. 
 
Juriul format din îndrăgitul actor Vlad Ivanov şi actriţele Maria Drăguş (din Germania) şi Mălina Manovici (de la Teatrul Naţional din Timişoara) a decis ca Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” să meargă la filmul maghiar „Versuri pocite” („Bad Poems”, 2018), de Gábor Reisz.
 
Premiul este în valoare de 1.000 de euro, acordaţi de Vitas Romania.
 
Tot „Versuri pocite” a câştigat şi Premiul Publicului, în valoare de 500 de euro, oferiţi de Conceptual Lab by Theo Nissim.
 
Gabor Reisz a trimis un mesaj de mulţumire, care a fost citit şi la Gala de închidere: “Vă mulţumesc tare frumos. Versuri Pocite a fost o călătorie incredibilă pentru noi. E mai degrabă o poveste personală despre copilăria mea şi ultimii ani din viaţa mea. Aşa că e cumva amuzant când realizez că oamenii pot râde despre asta. Trebuie să recunosc că nu regret că am făcut filmul, pentru că eu cu adevărat cred că uneori trebuie să spui povestea vieţii tale ca o comedie. E ca o terapie. Dacă ar ajuta pe cineva, sau doar te face să uiţi lumea haotică în care trăim, atunci sunt fericit. Sper că premiile sunt o dovadă pentru asta”, a transmis Gábor Reisz.


Iată despre ce este vorba în film. La 33 de ani, viaţa lui Tamás Merthner este dată peste cap atunci când prietena sa, Anna îi dă papucii, chiar la Paris, unde ea se află cu o bursă. Plângându-şi de milă, Tamás începe să caute în propriul său trecut răspunsul la întrebarea dacă într-adevăr poţi trăi dragostea doar după ce practic ai pierdut-o. Determinat să-şi rezolve problemele personale, amintirile îl fac pe Tamás să vadă cât de debusolată este lumea care-l înconjoară, oferindu-ne astfel o reflexie foarte subiectivă asupra societăţii contemporane din Ungaria.
 
"Versuri pocite" a fost chiar ultimul film prezentat în competiţie, în sala Teatrului Maghiar. Iubitorii de film au mai avut ocazia să vadă alte cinci filme: „Săritorul” (Rusia) - Ivan I. Tverdovsky, „O zi” (Ungaria) - Zsófia Szilágyi, „Nebuloasa calului mort” (Turcia) - Tarık Aktaş, „Consecinţe” (Slovenia) - Darko Štante şi „Beautiful Corruption” (Republica Moldova) - Eugen Damaschin.

Citeşte şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: