Trimis în judecată pentru schinguirea şi uciderea unor pisici. Este de necrezut ce făcea tânărul cu animalele adoptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată, în stare de libertate a unui tânăr de 23 de ani, care în 2018 a ucis pisicile pe care le-a adoptat.

În vara anului 2018, asociaţiile pentru protecţia animalelor din Timişoara s-au confruntat cu un nou caz dificil. Totul a pornit de la postarea unei timişorence, pe Facebook, care se plângea că a dat spre adopţie doi pui de pisică, însă după doar câteva zile animalele au fost găsite moarte. O altă pisică a fost găsită maltratată. 
 

Tânărul acuzat că maltratează pisici locuia cu prietena sa, care la acea vreme era angajată la petshop-ul Animax din mall. După incident, tânăra a şi fost concediată. 
 

După ce povestea a devenit publică, au apărut mai mulţi persoane care susţineau că le-au dat celor doi spre adopţie pisici, iar după o vreme nu au mai primit poze sau informaţii despre animale, existând suspiciunea că şi acestea au fost omorâte. 
 

Poliţiştii de la Secţia 4 l-au audiat pe tânăr şi au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de schingiuirea sau uciderea animalelor.

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a anunţat că în 27 ianuarie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului, “pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, rănirea sau schingiuirea, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 25 al. 1, lit. a şi e din legea 205/2004 – privind protecţia animalelor, cu aplic. art. 35 al. 1 Cp”. 
 

Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: “În timp ce inculpatul se afla în locuinţa sa din Timişoara, în cursul anului 2018, a omorât prin lovire două pisici adoptate de acesta, iar în perioada 12 – 13.06.2018 a omorât prin lovire alte două pisici, i-a luxat membrul unui pui de pisică şi i-a rupt urechea altei pisici”, arată procurorii.

Citeşte şi:

Cuplu de tineri din Timişoara acuzat că schingiuieşte şi ucide pisici adoptate: „Sunt nişte monştri, nişte psihopaţi“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite