Primul „supa-bar” din România s-a deschis la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În centrul istoric al Timişoarei s-a deschis un bar mai puţin obişnuit. În loc de obişnuitele băuturi alcoolice sau nealcoolice, ori tradiţionala cafea, aici se bea doar...supă.

O plimbare prin Budapesta, capitala Ungariei, l-a inspirat pe timişoreanul Caius Merşa să deschisă în zona Pieţei Unirii, mai exact pe strada Ungureanu, un bar cât se poate de neobişnuit. Într-o ambianţă faină, cu un decor desprins parcă din reviste, „Suppa-Bar”, după cum îi spune şi numele, oferă clienţilor...supă.

„Ideea mea vine după o excursie făcută în Ungaria. Am vizitat la Budapesta un loc foarte interesant, specializat numai în supe. Supe aromate, veritabile cocktailuri care ţin şi de foame, dar şi de răsfăţ. Atunci am zis că ar fi ceva nou şi inedit pentru Timişoara”, a declarat Caius Merşa, care a deschis la Timişoara primul supa-bar din România. 

Mai există o locaţie care se intitulează astfel, la Sibiu, însă acolo pe lângă supe se pot servi şi alte produse obişnuite pentru alimentaţia publică. În supa-barul din Timişoara se intră special pentru a bea o supă.   

Vestea că s-a deschis Suppa-bar-ul s-a răspândit repede în oraş. Astfel că la orele după-amiezii doar dacă ai noroc mai prinzi cea mai delicioasă supă a zilei.  
 

Reţetele folosite de bucătarii de la supa-bar sunt şi noi, dar şi străvechi, toate din cărţi de specialitate. Se experimentează bucătăria occidentală sau orientală.

“În fiecare zi avem cinci feluri de supe. Este un fel de meniul al zilei. Servirea se face în pahare mai lungi, din care se poate bea. Clientul primeşte şi o lingură dacă îi place să mănânce aşa. Însă ideea este să bea supa, pentru că este băutură. Nu am pus mese ca la restaurant, ci am amenajat locul exact ca un bar”, a mai declarat Merşa.


Supa ca o artă culinară


Numele supelor afişate la “meniul zilei” îţi lasă cu gura apă. Supă caraibeană de pui cu cocos, supă de pui cu ciuperci, cremă italiană de fasole, supă jamaicană de fasole,  supă meditareană cu năut, chiozo şi spanac, cremă de mazăre cu ghimbir şi ardei iute, cremă de praz cu carfofi şi rozmarin, cremă tailandeză de conopidă, supă de pui marocană, cremă de brocoli cu migdale, cremă thailandeză cu curry, ciorbă rusească Soleanca, cremă de dovleac copt cu cocos, cremă picantă de linte roşie. Sunt doar o mică parte din reţetele oferite în Suppa-bar-ul din Timişoara. Există un preţ unic, de şapte paharul. 

Şi pentru că este un spaţiu neobişnuit, în loc de o reclamă luminoasă de prost gust, pentru a semnala localul a fost realizată o bicicletă la comandă, care stă pe loc de firmă cât timp barul este deschis. 
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite