Etnosculptură cu arhitectul bisericii-monument de la Popeşti-Leordeni, în anticamera "Meşterului Manole"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Donici a realizat o inedită expoziţie cu ocazia prezentării spectacolului "Meşterul Manole", primului concert rock-simfonic din România. Expoziţia poate fi văzută începând din această seară, în foaierul Sălii Capitol

Arhitectul Mihai Donici, cunoscut în special pentru proiectul bisericii-monument de la Popeşti-Leordeni, aflat lângă canalul în care a fost aruncată cenuşa revoluţionarilor ucişi la Timişoara, pe 17 decembrie, vine cu o inedită surpriză.

Timişoreanul a realizat expoziţia intitulată „Zece Meşteri.Etnosculptură”, care va fi inaugurată astăzi, înaintea operei rock-simfonice „Meşterul Manole”, compusă de Josef Kappl, pe versurile lui Victor Cârcu. 

Piesele de lemn au fost recuperate din sălaşuri abandonate, din gospodării ţărăneşti în ruină, salvate din comerţul adesea destructiv al pieţelor de vechituri. Pierzându-şi, în timp, funcţia practică pentru care au fost create, ele sunt recuperate într-un context estetic original, primind astfel un nou destin din partea lui Mihai Donici.

„Spaţiul românesc a creat o extraordinară civilizaţie a lemnului. Artefacte reasamblate din cultura populară, care şi-au pierdut funcţionalitatea, păstrează urma meşterului şi emoţia a zeci de ani de folosire. Sintezele originale sunt un semn de maturizare a unei culturi. În spiritul timpului, dar venind cu propria viziune, un spaţiu spiritual care are o tradiţie profundă se poate afirma într-o globalizare uniformizantă”, a declarat Mihai Donici.

Proiectul lui Donici a fost lansat cu expoziţia ”Înainte de Brâncuşi”, vernisată la Galeria Triade în mai 2012. 

„Zece Meşteri” este cea de-a doua expoziţie de etnosculptură  a artistului vizual Mihai Donici şi va fi deschisă pentru public în foaierul Sălii Capitol din Timişoara până în 22 decembrie 2013.
 

"Meşterul Manole" este prima opera rock-simfonic realizat în România. Spectacolul de la Sala Capitol este programat să înceapă la ora 19.00.


Citiţi şi:

FOTO VIDEO “Meşterul Manole”- prima operă rock-simfonic din România, gata de premieră la Timişoara

VIDEO Mircea Baniciu şi „Ioji” Kappl, doi exilaţi din Phoenix, vor reface atmosfera anilor '70

Josef Kappl: "Nicu Covaci se face de râs când spune că Baniciu nu are voce"

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite