Timişoara va fi zguduită de cel mai mare festivalul catalan din afara Spaniei. Peste 500 de artişti din Catalonia, pe străzile oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ADIFOLK Barcelona (Associacio per a la difusio del folklore), Primăria Timişoara, Consulatul Onorific al Spaniei în Timişoara şi Asociaţia Via Rumania organizează în perioada 8-10 august, la Timişoara, cel mai mare şi impresionant festival catalan din afara Spaniei.

Peste 500 de artişti catalani vor participa la un eveniment extrem de spectaculos incluzând tradiţionalele parade cu giganţi, jocuri cu foc, turnuri umane şi multe alte repere ale tradiţiei catalane.

Festivalul va începe cu spectacolul Sardanas, vineri, de la ora 10.00, în Parcul Rozelor, urmând să continue cu expoziţii de construcţii umane care vor avea loc pe platoul din faţa stadionului Dan Păltinişanu, precum şi în parcul Botanic, începând cu ora 17.00.

Tot vineri vor avea loc dansuri cu bastoane, de la ora 15.00, în incinta Iulius Mall, urmând ca pe străzile Mărăşeşti şi Alba Iulia să aibă loc un spectacol itinerant. Ziua întâi de festival se va încheia cu spectacolul "El cel i el Mar a Catalunya" (Cerul şi Marea Cataloniei), care începe de la ora 19.00, în Piaţa Victoriei.

Sâmbătă, de la ora 11.00, în Piaţa Victoriei vor avea loc pregătiriea elementelor imaginare (expunerea elementelor de recuzită, giganţi etc.), ateliere de cultură populară catalană, precum: cursuri de dans Sardana (horă catalană), cursuri de Falcons (construcţii umane, scrabel multicultural, poze cu capetele gigant). Ziua va continua cu parada catalană Ceravila, unde se vor prezenta toate grupurile participante la festival, printre acestea numărându-se Ansamblul Timişul şi trupa Peregrinii.

Parada va avea loc de la ora 17.30, iar traseul pe care se va desfăşura parada va fi: str. Mărăşeşti, Piaţa Victoriei, Modex, bd.Brătianu, bv.20 Decembrie 1989, str.Lucian Blaga, str.Carol Telbisz, CD Loga, bv.Regele Ferdinand, Piaţa Maria, bv.Republicii, Piaţa Victoriei.

Ziua a doua de festival se va încheia cu spectacolul "La Terra i el Foc a Catalunya", care va începe de la ora 19.00 şi se va termina la ora 23.00, spectacolul având loc în Piaţa Victoriei.

Duminică, de la ora 11.00, în Piaţa Victoriei, vor avea loc pregătirea elementelor imaginare şi ateliere de cultură populară catalană, precum cursuri de dans Sardana şi cursuri Falcons.

De la ora 18.00, în Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul va avea loc un concert de muzică catalană, urmând ca de la ora 20.00 să se desfăşoare parada Fanfara Catalană, cu implicarea tuturor grupurilor muzicale participante, parada desfăşurându-se în incinta Sălii Capitol. Festivalul catalan se va încheia prin spectacolul "Follia Dels Elements" (Nebunia Elementelor), care va începe de la ora 20.45, unde vor fi prezente toate grupurile participante la festival.

 

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite