Timişoara: Ion Covaci seamănă lubeniţă de îi scârţâie pielea

Bărbatul vinde pepeni la marginea şoselei de 12 ani şi îşi petrece toate verile într-un cort, pe câmp, ca să îşi păzească de hoţi terenul cu lubeniţă.

Profil
Născut - 10 mai 1969, Lovrin
Job - Măcelar
Familie - Căsătorit, are patru copii

Ioan Covaci este cel mai vechi comerciant care vinde lubeniţă la marginea drumului naţional 6, înainte de localitatea Lovrin,  pe şoseaua care leagă Timişoara de Vama Cenad. De 12 ani îşi petrece toate verile la marginea şoselei, încercând să îşi vândă marfa şoferilor care trec prin zonă.

Primul vânzător la marginea DN6

„Am fost primul care a ieşit să vândă aici la şosea. Am două hectare de pământ şi pentru că nu am loc în pieţe de bişniţari, am ieşit să fac bani aici, la marginea drumului, exact unde am terenul”, a spus Ioan Covaci. An de an, bărbatul pune plantele în ghivece, iar în luna mai vine cu întreaga familie pe câmp şi le seamănă. Iar la începutul lunii iunie iese la şosea cu primele lubeniţe din an.

„Când eşti aici, în soare, te deshidratezi de scârţâie pielea pe tine, când semeni şi sapi plantele, ca să scoţi recoltă bună. În funcţie de ploi şi de cât soarea avem parte, pot să apară primele lubeniţe în 1 iunie, dar am avut şi ani în care am început să vând la sfârşitul lunii”, a mai spus Ioan Covaci.

Îşi petrece toată vara în câmp

În fiecare an, din aprilie până la sfârşitul lunii septembrie, Ioan Covaci locuieşte într-un cort improvizat la marginea şoselei. Îşi ia cu el cei doi câini, ca să nu îl mănânce singurătatea şi ca să se apere de hoţii, care vin uneori să-i fure recolta. „Daca vin hoţii să îşi ia pentru ei, ca să mănâce, le-aş da eu pepeni şi lubeniţă. Însă ei vin să fure cantităţi industriale, ca să vândă apoi. Şi eu nu transpir ca prostul ca să mă fure alţii”, a spus revoltat bărbatul. Despre cumpărători, bărbatul spune că nu contează marca maşinii cu care circulă. „Cei care au maşini mari şi frumoase vin şi cumpără o lubeniţă mică. Şoferii cu maşini mai jerpelite, ăia cumpără cel mai mult”, mai povesteşte veteranul vânzătorilor de lubeniţă de la marginea şoselei.

A fost măcelar în Germania

Înainte să intre în afacerea cu lubeniţă şi peneni, Ioan Covaci a lucrat ca măcelar. A învăţat meserie de la 16 ani, apoi a lucrat în Timişoara, iar după Revoluţie a tranşat porci timp de trei ani într-un abator din Germania. „Acolo lucram cel puţin 12 ore pe zi, iar uneori munceam şi 19 ore. Făceam foarte mulţi bani. Eram plătit cu 7 euro pe oră. Însă după trei ani nu am mai rezistat la acel program infernal de lucru. Acum câştig câţiva bani la fiecare lubeniţă pe care reuşesc să o vând la marginea drumului. În pieţele din Timişoara nu am loc, de comercianţii care o aduc din Spania şi o vând mai ieftin. Dar gusul acela sintetic, nu se compară cu ceea ce creşte pe câmpul meu”.

Întrebări şi răspunsuri
Aţi dori să vă dezvoltaţi afacerea?
Din păcate, noi lucrăm rudimentar. Nu reuşim să punem mâna pe fonduri europene, ca să investim în tehnică şi să lucrăm eficient. Ne trebuie bani de investiţii, iar aceştia nu se fac din lubeniţă vândută la margine de drum.

Cei patru copii vă ajută pe câmp?
Cei mari vin să mă ajute, dimineaţa şi seara, că nu vreau să-i ţin în soare. Şi nu vreau să ajungă şi ei să îşi petreacă viaţa pe tarla, să îi bată soarele în cap. Sper să reuşesc să îi scot pe toţi din câmpul cu lubeniţă.

ce-i place
Îmi place să reuşesc să vând toată marfa într-un an. Acum am concurenţă pe marginea şoselei. Suntem tot mai mulţi în fiecare an. Dar de obicei reuşesc să vând tot ce am, pentru că mai las din preţ.
ce nu-i place
Nu îmi place seceta. Şi nici ciorile nu îmi plac. Când e secetă vin şi păsările şi sparg pepenii şi lubeniţa cu ciocul, pentru că nu au apă. Îmi distrug munca şi mă lasă fără marfă şi trebuie să pun câinii pe ele.