Timişoara: Cristina Valea schimbă soarta celor nenăscuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A consiliat 467 de mame să nu renunţe la copiii lor nenăscuţi şi a organizat o serbare cu „fiinţele salvate”, care astăzi au în jur de nouă ani.

Profil:

Născută: 2 iunie 1967, Timişoara
Educaţie: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara
Experienţă: medic medicină generală
Familie: căsătorită, doi copii

Am pornit la drum cu câteva teste de sarcină şi puţine flacoane cu vitamine pentru mame”, aşa îşi descrie Cristina primul pas în înfiinţarea fundaţiei Pro Vita Medica, o organizaţie nonguvernamentală care oferă consiliere femeilor gata să facă avort, dar şi o mulţime de răspunsuri la întrebările viitoarelor mame. „M-au ajutat foarte mult conferinţele la care am participat în Olanda, Elveţia sau Germania, dar şi cărţile pe care le-am citit”, a spus Cristina. La rândul ei, aceasta a tradus două cărţi pe tema avortului şi a reglării naturale a concepţiei.

O fundaţie cât un cabinet

Primul punct de lucru al fundaţiei a fost un cabinet în Spitalul „Doctor Dumitru Popescu”, fostul „Odobescu”. „A fost primul cabinet de consiliere preavort din ţară, iar colaboratori am avut un psiholog şi asistenţii sociali”, a spus Cristina. Un atu pentru a consilia persuasiv a fost şi faptul că, în facultate, Cristina a urmat cursul facultativ de psihologie. Consilierea o făcea explicând riscurile unui avort, procedura prin care se curăţă uterul şi ilustrând cu poze etapele de dezvoltare a fătului.
Mai târziu, Cristina a obţinut şi certificat de educator Lamaze, pentru o informare amănunţită despre etapele prenatale, mod de alăptare, metode de respiraţie şi relaxare în timpul sarcinii şi minunea de a avea un copil. „Pe când eram în America, am intrat în contact cu mulţi educatori Lamaze, iar când s-a ţinut cursul în România, am participat la el”, a spus Cristina. Cursul durează aproximativ şase luni, incluzând teorie şi practică şi se încheie cu un examen.

467 de mame fericite

Fundaţia şi-a găsit un loc potrivit chiar în casa Cristinei. Aici funcţionează sala de exerciţii şi cursuri, cabinetul pentru ecografie, biroul medicului şi pivniţa cu obiecte pentru donaţii. „Am reuşit să conving 467 de femei să nu facă avort, iar niciuna din ele nu regretă. După 11 ani de când mă ocup de fundaţie, pot spune că am ajuns la concluzia că multe mame, în inima lor, nu doresc să facă avort, dar sunt presate de factori externi”, a precizat Cristina.

Întrebări şi răspunsuri

De ce alte oportunităţi beneficiază femeile care apelează la fundaţie?
Pot profita de teste de sarcină gratis, ecografie sau îngrijire medicală. Multe mame primesc, prin donaţie, cărucioare, dulciuri, suzete sau pampers.

Cum le atrageţi atenţia elevilor şi studenţilor ?
Tot timpul am ţinut să separ băieţii de fete în clasă. Ţin minte că le-am adus liceenilor diafilme din America cu etape de dezvoltare a fătului şi am încercat să le las cu gândul «îţi vine să mai fi iresponsabil?».

Ce-i place

„Îmi place foarte mult să urc munţi. Îmi place şi schiatul, înotul, dar mai ales să petrec timp cu oamenii”, a precizat Cristina.

Ce nu-i place
Klaudia Marinescu„Nu-mi plac pisicile, cred că din cauza părului. De asemenea, nu suport ca oamenii să mă mintă şi nu-mi place că nu există piste de biciclete”, a conchis Cristina.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite