FOTO Şeful deţinuţilor politici din Timişoara: „I-am avut în mână pe toţi criminalii din comunism. A venit un regim care i-a protejat“

FOTO Şeful deţinuţilor politici din Timişoara: „I-am avut în mână pe toţi criminalii din comunism. A venit un regim care i-a protejat“

Teodor Stanca în faţa unei hărţi pline de cruci puse în locurile unde au existat închisori comuniste Foto: Ştefan Both

Teodor Stanca este unul dintre cei aproximativ două milioane de români care au suferit de pe urma represiunii regimului comunist. A fost condamnat pentru participarea la revolta studenţilor timişoreni, iscată de Revoluţia Maghiară din 1956.

Ştiri pe aceeaşi temă

Teodor Stanca a fost condamnat la opt ani, din care a executat şase ani şi trei luni de închisoare. A trecut pe la Gherla, iar apoi a ajuns la Balta Brăilei. Este unul din numeroşii arestaţi din cauza ideologiei, care au pus umărul la realizarea canalului Dunăre - Marea Neagră.
 
Este un om care ştie ce au însemnat închisorile comuniste, aşa că salută iniţiativa Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) de a solicita Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, locotenent-colonel (r) Alexandru Vişinescu (88 de ani), pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
 
 „Nu m-a surprins reacţia lui Vişinescu când a fost luat la întrebări de jurnalişti. S-a manifestat exact aşa cum sunt cei din structura securistă, oameni care nu au niciun fel de remuşcare. Ei dorm foarte liniştiţi cu toate crimele la care au fost părtaşi”, a declarat Teodor Stanca, preşedintele Asociaţiei Deţinuţilor Politici din judeţul Timiş. 
 
Regretul lui Teodor Stanca este că nu s-a dorit niciodată, după Revoluţia din 1989, ca cei care au participat la crimele comunismului să fie judecaţi. Ba din contră, ei au beneficiat de un sprijin înverşunat. Acum, 24 de ani mai târziu, prea puţini torţionari mai sunt în viaţă.
 
„Noi i-am avut la dispoziţie, după Revoluţie, pe toţi cei care au contribuit la crimele comunismului. În perioada aceea aproape toţi directorii de închisori, de la Gherla, Aiud, Râmnicu Sărat, Sighet etc., erau încă în viaţă. Şi în mod firesc trebuiau fi aduşi măcar în atenţia publică, dacă nu şi în faţa justiţiei. Ei au fost menajaţi, pentru că după Revoluţie a venit un regim care i-a protejat.
 
Toată perioada Iliescu, conducerile din instituţiile fundamentale erau formate, chiar şi structura Parlamentului, din oameni proveniţi din vechea gardă. Încercările societăţii civile, prin Proclamaţia de la Timişoara, dar şi încercările de a pune pe tapet o Lege a Lustraţiei, s-au izbit de opoziţia celor care trebuiau să dea un astfel de act normativ. Din păcate, în structurile puterii încă sunt reprezentanţi ai perioadei respective. Sunt urmaşii lor, copiii lor, nepoţii lor”, a mai spus Stanca.
 
Teodor Stanca lucrează la restaurarea monumentului dedicat victimelor comunismului

Asociaţia pe care o conduce Stanc s-a luptat pentru a găsi vinovaţii din zona de vest a României. Acum, însă, nu mai au pe cine lua la întrebări. 
 
„Mai trăia Coloman Ambruş, fostul director al Securităţii Timiş, şi Aurel Moiş, vinovaţi de toate crimele produse împotriva luptătorilor din munţi, de oprimarea răscoalelor ţărăneşti din zona Arad şi Bihor. Pe semnătura lor au fost împuşcaţi fără judecată oameni nevinovaţi. Cu toţii au fost lăsaţi să îşi ducă bătrâneţea, să-şi consume pensia -  care nu era de ici-colo, în timp ce oamenii care au suferit în închisori, în lagăre, au trăit în sărăcie, bolnavi, în suferinţă. Lor nu li s-a făcut niciun fel de dreptate”, a mai declarat Teodor Stanca.

Crimele Securităţii s-au prescris

Acesta a adus exemplul lui Aurel Moiş, care se face vinovat de intervenţia brutală a Securităţii în satele din zona Arad şi Oradea, din 1949, când oamenii împuşcaţi au fost lăsaţi pe marginea drumurilor să îi sperie pe ceilalţi. 
 
„Erau crime oribile. Unul din cei care a semnat actele a fost Moiş. După ’90, am încercat prin Procuratura Generală, Ministerul Justiţiei şi Procuratura Militară să elucidăm cum s-au întâmplat aceste crime şi cine a dat ordinele. Timp de 2-3 ani au fost mişcări din toate părţile, declaraţii de la cei care mai trăiau din Securitate, de la cei care au avut de suferit. S-au făcut şi deshumări în comuna Cepreuş, din judeţul Arad.
 
Când credeam că totul conduce spre deschiderea unui proces, pentru că vinovaţii s-au găsit, ne-am trezit, în 1997, cu un comunicat de la Tribunalul Militar Central, prin care se spune că acele crime s-au prescris. Prin urmare se opreşte orice act de justiţie”, a povestit Teodor Stanca.

O altă problemă a lui Teodor Stanca este că timpul nu mai are răbdare nici cu foştii deţinuţi politici. Dacă în 1990, în asociaţie erau peste 1.200 de membri, astăzi mai trăiesc doar aproximativ 200.

A organizat revolta studenţească din 1956

Teodor Stanca este unul din cei care au redactat revendicările studenţilor şi a fost primul care a vorbit în Cantina Facultăţii de Mecanică, în faţa a 2.000 de tineri revoltaţi de ce se întâmpla în Ungaria, în 1956.
 
A fost un moment extrem de favorabil pentru a lua o poziţie împotriva regimului comunist, care după instalarea lui s-a dovedit că este foarte brutal şi contrar lozincilor lor de apărare a celor mulţi şi nevoiaşi. România a acceptat să fie condusă de URSS. Eram o ţară ocupată de armata sovietică. Revoluţia Maghiară a creat impresia că aceste ţări s-ar putea elibera. A bătut un fel de vânt de libertate.
 
La Timişoara s-a vobit destul de liber, mai ales că sunt mulţi cetăţeni de origine maghiară care aveau rude dincolo. Când a început Revoluţia, noi am aflat imediat ce se întâmplă şi am fost revoltaţi că propaganda comunistă de aici ascundea realitatea din Ungaria”, a afirmat Teodor Stanca.

Întâlnirea studenţilor de pe 30 octombrie 1956 s-a încheiat cu intervenţia armatei şi a Securităţii. 
 
„Nu s-au cerut burse, ci retragerea trupelor sovietice din România, renunţarea la cultul personalităţii, libertăţile de cuvânt. Seara au început arestările. Au spus «până acum aţi vorbit voi, iar de acum vorbim noi». Eu am vorbit primul studenţilor, aşa că am fost luat imediat şi dus la Securitate. Pe ceilalţi i-au îmbarcat în camioane şi iau dus la Unitatea Militară de la Becicherec. O sptămână a fost oraşul blocat.
Armata era peste tot”, a povestit Stanca.

Procesul a fost scurt. În două săptămâni, 16 studenţi, printre care şi Teodor Stanca, au fost condamnaţi. Timişorenul susţine că nu i-a plăcut niciodată povestească prin ce a trecut. „Sunt fapte greu de înţeles”, explică acesta.

„Dacă angajaţii penitenciarelor şi-ar fi făcut doar datoria era bine. O puteau face fără să te terorizeze. Dar erau atât de îndoctrinaţi şi de nenorociţi încât se întreceau care să facă mai mult rău, să te chinuie, să îşi bată joc de tine. Aveau plăceri sadice. Şi ei lucrau în condiţii mizere. În coloniile de muncă nici ei nu aveau o viaţă prea bună. Tot timpul erau beţi şi se răzbunau pe deţinuţi. 
 
Dacă vreun deţinut nu suporta să fie batjocorit şi protesta, se năspusteau asupra lui şi îl încălcau în picioare. Cei care erau condamnaţi pentru crime sau infracţiuni grave erau duşi la munci la bucătărie, aveau scrisori, primeau vizite. Noi, cei condamnaţi politic, nu aveam nimic”, a povestit Teodor Stanca.


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a întocmit o listă cu 35 de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor care au exercitat funcţii în perioada 1950-1964, şi care sunt încă în viaţă. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani şi locuiesc în România.
 
Un prim pas concret a fost făcut acum două săptămâni, când IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti începerea urmării penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu (88 de ani), pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. La sfârşitul săptămânii trecute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul, „având în vedere complexitatea cauzei şi volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia”. 
 
Peste 100.000 de deţinuţi consideraţi „inamici ai statului”de către regimul comunist au decedat în închisorile din România într-un singur deceniu, la mijlocul secolului trecut. 

Recomandări pe aceeaşi temă:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: