The Exploited, scoţienii care au lansat sloganul „Punk's not Dead”, concertează la Periam Port

The Exploited, scoţienii care au lansat sloganul „Punk's not Dead”, concertează la Periam Port

The Exploited este una dintre trupele legendare de punk

Festivalul Rock la Mureş de la Periam Port (judeţul Timiş) revine în forţă după o pauză de aproape zece ani. Primele trupe confirmate: The Exploited şi Implant Pentru Refuz.

Ştiri pe aceeaşi temă

Festivalul Rock la Mureş a luat fiinţă în 2002 şi s-a desfăşurat până în 2008. A urmat o pauză lungă. În 2017, muzica se întoarce la Periam Port, în perioada 16-17 iunie. Organizatorii au făcut public primul mare nume care va concerta la Rock la Mureş 2017. Este vorba de cunoscuta trupă de punck The Exploited. Britanicii revin de fapt la Periam Port, acolo unde au mai concertat şi în 2006.
 
„Primul open air festival din Timiş revine în forţă, la aproape zece ani de la ultima ediţie. Chiar dacă a avut parte de o pauză, Rock la Mureş se anunţă deja a fi un punct important pe agenda de festivaluri şi eveniment din ţară”, au anuţat organizatorii festivalului. 
 
The Exploited a apărut la Edinburg, în Scoţia, la începutul anilor 80, după ce în anii 70 punk-ul a fost ridicat la rand de artă de trupe ca Sex Pistols, The Clash sau Ramones. 
 
Scoţienii au lansat albumul de debut „Punkʹs not Dead”, în 1981, care a ajuns pe prima poziţie în topul albumelor independente din acel an. 
 
De asemenea, „Punkʹs not Dead” s-a clasat pe locul 20 în topul naţional, cu peste 150.000 de copii vândute. The Exploited a creat o adevărată explozie şi pe scenă. 

 
De-a lungul anilor The Exploited nu s-a depărtat de rădăcinile sale şi de mesajul pe care vrea să-l transmită. Chiar dacă au existat numeroase schimbări în componenţa grupului, formaţia a rămas în picioare. Problemele sociale şi politice sunt în continuare la baza spiritului The Exploited, membrii trupei purtând mereu pe umeri un „steag” anti-război.  

 
În anii 90 a apărut pe piaţă albumul „The Massacre”, cel mai de succes material discografic lansat de formaţie până acum. În 2003 a fost lansat şi „Fuck the System”, al optulea disc ar trupei, album care a demonstrat că, deşi The Exploited are o vârstă, rămâne la fel de puternică şi de vocală ca întotdeauna. 

 
În prezent The Exploited înseamnă: Wattie Buchan, Wullie Buchan, Irish Rob şi Matt Justice.

 
Tot la ediţia din 2017 a festivalului va vea loc şi un concert cu Implant pentru Refuz, formaţie care susţine Rock la Mureş încă de la debutul evenimentului. Solistul trupei, Tavi „Vita” Horvath este din Periam aşa că Rock la Mureş se mândreşte să-l aibă alături. 
 
Pe lângă cele două nume anunţate, la Rock la Mureş vor mai ajunge o mulţime de trupe şi artişti. În 2017 festivalul va avea trei scene de pe care va răsuna: rock, punk, hip-hop, reggae, drum and bass şi techno. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: