Tensiuni uriaşe la vârful „armatei” care luptă cu COVID-19 în Timiş. Şefa DSP îi aduce acuzaţii grave prefectei şi unui manager de spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefele principalelor instituţii care coordonează acţiunile de combatere a pandemiei COVID-19 din Timiş au intrat în conflict deschis, ajungându-se până acolo încât şefa DSP să o acuze pe prefecta judeţului că a girat intrarea ilegală în carantină a unei maternităţi şi că minte.

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Carmen Rădulescu, le aduce acuzaţii foarte grave managerului de la Spitalul Municipal Timişoara, Olimpia Oprea, şi prefectului de Timiş, Liliana Oneţ, pe care le acuză că au dispus intrarea ilegală în carantină a Maternităţii „Odobescu”. Totul a început marţi seara, când conducerea Spitalului Municipal a decis intrarea în carantină a Maternităţii Odobescu, acolo unde cinci asistente au fost diagnosticate cu COVID-19. Carantina instituită la Maternitatea Odobescu, aparţinătoare Spitalului Municipal, prevedea că în maternitate nu se mai fac internări şi toţi cei care se aflau la momentul instituirii carantinei în spital nu mai sunt lăsaţi să plece acasă, urmând să fie supuşi testării.

Miercuri după-amiază, Prefectura Timiş a anunţată că începând de joi dimineaţa Maternitatea Odobescu poate fi redeschisă, decizia fiind luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea DSP. „Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Liliana Oneţ, prefectul Judeţului Timiş, s-a întrunit în această după-amiază pentru a lua în discuţie situaţia de la Maternitatea Odobescu, închisă  din seara zilei de ieri, 31 martie 2020, din cauza depistării unor cazuri de infectare cu COVID-19 la asistente din cadrul spitalului. În cadrul şedinţei Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost prezentată ancheta epidemiologică efectuată de Direcţia de Sănătate Publică Timiş la Maternitatea Odobescu şi, la propunerea DSP, s-a decis ca unitatea medicală se va putea redeschide mâine, 2 aprilie, la ora 8. Până atunci, adică  în cursul acestei după amieze şi la noapte, se va efectua dezinfecţia întregului spital”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Prefectura Timiş.

Acuzaţii grave ale şefei DSP

Miercuri, Maternitatea Odobescu a fost vizitată şi de ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, iar miercuri seara, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Carmen Rădulescu, a transmis un comunicat de presă în care acuză nereguli grave în procedura de instituire a carantinei la Maternitatea „Odobescu”. „În primul rând, este absolut falsă afirmaţia conform căreia DSP Timiş sau Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă ar fi instaurat carantina la Maternitatea „Odobescu”. Total falsă, neadevărată şi, în acelaşi timp, şi minicinoasă! Decizia de a declara carantina la Maternitatea „Odobescu” a aparţinut, de la sine putere, doamnei Olimpia Oprea, manager al Spitalului Clinic Municipal Timişoara, instituţie care are in subordine maternitatea in cauza, după o consultare/informare a doamnei prefect de Timiş, Liliana Oneţ. Adică, fără nicio consultare cu DSP Timiş şi fără nicio decizie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgentă Timis, aşa cum prevede legea!”, a transmis şefa DSP Timiş, care susţine că „cea mai bună dovadă în acest sens sunt declaraţiile publice ale directorului Spitalului Municipal Timişoara, de ieri seara, afirmaţii care ne-au şocat pe toti: «Am carantinat, închidem maternitatea, testăm tot personalul. Sunt în jur de 80 de persoane în acest moment în spital şi nu pleacă nimeni acasă până nu aflăm rezultatele testelor»”.

Şefa DSP susţine că tot din presă a aflat de comunicatul Prefecturii Timiş prin care se anunţa ca „în cadrul şedinţei Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost prezentată ancheta epidemiologică efectuată de Direcţia de Sănătate Publică Timiş la Maternitatea Odobescu şi, la propunerea DSP, s-a decis ca unitatea medicală se va putea redeschide mâine, 2 aprilie, la ora 8”. „Si de aceasta data, din nou fals. In primul rand, pentru ca DSP Timiş nu a cerut/nu a propus acest lucru şi nici nu ar fi avut cum sa procedeze in această direcţie, enunţata de către Prefectura Timiş, din doua motive mari şi late. In primul rand, aşa cum am afirmat, deja, nu DSP Timiş a decis carantinarea Maternităţii „Odobescu” deci, logic, nu avea cum sa fie de acord cu ridicarea acesteia. Altfel spus, nu am fi putut ridica un embargou pe care nu noi l-am instaurat! In al doilea rand, deciziile de carantinare se iau prin ordin/hotărâre de prefect, ca urmare a unui vot in Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă, decizie care nu exista şi ordin de prefect care nu exista. Şi nici nu ar fi avut cum sa existe o asemenea hotărâre, atâta timp cât, la vremea anunţului de închidere a Maternităţii „Odobescu”, DSP Timiş nu făcuse nici măcar o ancheta epidemiologică, iar subiectul carantinarii Maternităţii „Odobescu” nu a fost discutat, nici măcar la nivel de analiza, in şedinţa de ieri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgentă Timiş! La fel ca şi ISU, DSP Timiş a aflat din presa!”, a mai arătat şefa DSP Timiş.

Persoane testate cu ajutorul unor teste „împrumutate”

Mariana Rădulescu susţine că „cea mai buna dovada, ca decizia de carantinare a Maternităţii „Odobescu”, luată unilateral de către managerul Spitalului Clinic Municipal şi girata de reprezentantul Guvernului României in teritoriu, a fost una extrem de hazardantă şi total neinspirata, este faptul ca maine, după nici 24 de ore, instituţia sanitara se redeschide!”. „Acest gen de decizii, de-a alba-neagra, au aruncat sistemul sanitar banatean in haos şi nu fac decât da adâncească neîncrederea populaţiei in instituţiile sanitare şi de control ale statului roman”, mai spune şefa DSP Timiş.

Directoarea Direcţiei de Sănătate Publică mai spune că ancheta epidemiologică de la Maternitatea Odobescu nu a fost finalizată, dar „eliberarea” oamenilor s-a făcut pentru că  „a venit ministrul sănătăţii in vizita”. „Tot cu bucurie şi tot din presa, noi de la DSP Timiş am aflat ca Primăria Timişoara a garantat, încă de ieri, testarea „subiectilor” de la “Odobescu”, alocând şi o suma de bani din buget, lansând chiar şi o comanda in vederea achiziţionării testelor. Pana atunci, pana cand vor apărea testele Primăriei Timişoara, „subiectii” de la Maternitatea „Odobescu” au beneficiat de „un   imprumut” de 100 de teste din partea Spitalului “Victor Babeş”, in mod prioritar, in baza unei decizii a cuiva, in detrimentul unui număr de circa 250 de persoane, care aşteaptă efectuarea de urgentă a testărilor, in baza procedurilor şi normativelor legale”, acuză şefa DSP Timiş.

Mariana Rădulescu mai reclamă faptul că „după 24 de ore de-a joaca cu carantina, din raţiuni strict politice si in goana după capital electoral, cei care ne-au aruncat in acest haos, încearcă sa scoată castanele din foc cu mâna DSP Timiş, lucru absolut delirant, jignitor şi ofensator pentru toti angajatii acestei instituţii”. „In curând, va veni vremea pentru cei care au luat şi girat aceasta decizie, sa le explice părinţilor, mamelor, bunicilor şi copiilor cum de a fost posibil ca la Matetnitatea „Odobescu”, in plină carantina, nu-i aşa, sa fie testate doar cadrele medicale, aflate in tura, deşi in unitatea medicală, la momentul anunţului şi pana azi, mai erau internate alte 100 de persoane: gravide, copii, lauze şi însoţitori!?”, îşi încheie comunicatul şefa DSP Timiş.

Ulterior, şefa DSP Timiş a declarat că „decizia de carantinare nu a fost luată pe calea fireasca, a fost luată fără consultare şi unilateral”. „În opinia DSP, decizia nu a fost justificată, dovada că mâine (n.r. joi) se redeschide spitalul. Nu se justifica carantinarea deoarece amploarea fenomenului epidemiologic nu justifica aceasta măsură. Era suficientă măsura dezinfecţiei, cu atât mai mult cu cât «contacţii apropiati» erau deja izolaţi la domiciliu de aproximativ o săptămână. Decizia de carantină se ia in condiţii clare, stabilite de lege, condiţii care nu erau îndeplinite”, a declarat Mariana Rădulescu, potrivit căreia DSP Timiş, care e în coordonarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat „sancţionarea disciplinara a celor care se fac vinovaţi şi, după caz, luarea măsurilor care se impun, în conformitate cu ordonanţele militare”.

Până la ora publicării acestei ştiri, nici prefectul de Timiş, nici managerul Spitalului Municipal şi nici primarul Nicolae Robu, în subordinea căruia se află Spitalul Municipal, nu au putut fi contactaţi.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite